Batrana doamna

E deja inceput de septembrie si a trecut o saptamana din vacanta. N-am mai apucat sa scriem fie din cauza internetului mai mult lipsa de prin locurile unde am stat, fie pentru ca am ajuns de obicei in camera franti de oboseala dupa zile frumoase si pline. Dar continuam povestea de unde am lasat-o.

Ziua 2 si 3 – Florenta

Pentru mine este cel mai frumos oras dintre toate cele pe care le-am vazut pana acum. Prima oara cand am fost aici impresia a fost si mai puternica ca acum. De fapt impresia mea fusese deja cumva construita inca din adolescenta datorita lui Irving Stone, cu a lui “Agonie si extaz” ce m-a facut sa imi doresc foarte mult sa vad Florenta si Vaticanul si sa calc pe urmele lui Michelangelo. Si nu numai ale lui Michelangelo, ci intreaga istorie (si legenda) construita in jurul familiei de Medici.

De data asta orasul ne-a intampinat cu adversitate, facandu-ne sa ratacim vreme de cateva zeci de minute pe strazile inguste ale cartierelor vechi, in cautarea hotelului. Am trecut pe langa piata si biserica San Lorenzo, dar nici nu le-am bagat in seama, pentru ca eram cu ochii numai dupa sensuri unice si denumiri de strazi. O strada si cativa locuitori mai intunecati au adus un plus de adrenalina. Si peste toate, ne-am oprit la numarul 9 pe strada cu hotelul, ca sa descoperim ca nu exista nici urma de hotel. Pana la urma ne-am lamurit ca strada pe care o cautam incepea de fapt de la urmatoarea intersectie, in continuarea strazii pe care eram. Intr-un final am reusit sa ne cazam si sa parcam si masina in siguranta. Dar agitatia de pana atunci isi pusese amprenta deja pe starea noastra si am reusit cu greu sa ne linistim dupa o lunga plimbare fara tinta si cu ajutorul unei delicioase inghetate.

Orasul vechi este un amestec de case de trei etaje foarte inghesuite unele in altele si intrerupte din cand in cand de constructii impunatoare. Ziua este forfota si aglomeratie, vanzatori ambulanti, turisti care fotografiaza, localnici, biciclete, masini, autobuze … toate inghesuite pe strazi cu putin mai late decat o masina. Noaptea in schimb orasul se transforma intr-un imens platou de filmare, dupa cum spunea un turist american ce a trecut pe langa noi. Si avea dreptate, pentru ca toate cladirile alea mari si frumoase, statuile aliniate ca la parada pareau ca sunt acolo special aduse pentru a se turna un film incepand de a doua zi. Si in linistea serii pot fi privite cu rabdare si poti savura orasul mult mai bine. Era deja noapte cand am vizitat Signoria (care este deschisa pana la ora 24)  si dupa aia am mancat la o terasa in fata unui carusel care se invartea vesel. Si uite asa ziua s-a terminat mult mai bine decat incepuse.

Ziua a doua in Florenta a fost sub semnul vitezei si efortului. 414 trepte urcate in turnul de langa Dom, doua cozi pentru a il vedea pe David si a intra in Dom, alte scari si urcusuri la Giardino di Boboli, invartit de doua ori in jurul palatului Medici pana am gasit intrarea corecta si in general o fuga pe strazi pentru a apuca sa vedem si sa vizitam cat mai mult. Si am avut ce vedea, de la surprinzatorul interior al bisericii San Lorenzo (surprinzator prin contrast cu exteriorul simplu, aproape medevial) pana la incredibila sculptura a lui Michelangelo.

Daca nu punem la socoteala toate operele de arta pe care le poti vedea si istoria care se simte la fiecare pas, deci daca ai reusi sa scuturi cumva orasul de toate astea,  impresia cu care am ramas este ca am vazut un oras pe care locuitorii nu-l iubesc. Daca ai putea sa stergi ca in photoshop cladirile si operele de arta, ai ramane cu un oras gri, murdar, fara flori sau verdeata, cu peretii caselor desenati cu graffitti. Titlul este de fapt un eufemism. Orasul este ca o fosta curtezana, foarte frumoasa si foarte iubita pe vremuri, dar care acum este folosita doar pentru a aduce bani locuitorilor orasului, locuitori care nu dau nimic in schimb. Am vazut orase cu mult mai putina istorie si mult mai putina arta, dar atat de ingrijite, incat chiar poti spune ca locuitorii (si/sau autoritatile locale) sunt mandri de ele si chiar le iubesc.  Dar in ciuda locuitorilor/autoritatilor ei, Florenta e un oras ca trebuie vazut.

Gata, ajunge cu povestea pentru acum, sa lasam si pozele sa spuna propria poveste: