La mine in firma numarul romanilor creste geometric, deja suntem vreo 7 pe doua etaje. Culmea este ca sunt mai multe tipe decat tipi. Culmea pentru ca sunt venite singure, fara prieteni/soti si dureaza de obicei ceva luni pana sa vina si ei. Asa cum de altfel povestea si ultima noastra comentatoare. Si stau si ma intreb daca la mijloc este ambitia feminina, orgoliul masculin (de a nu fi “intretinut” nici macar o secunda) sau un plan bine pus la punct ? Mai am o colega care este deja aici de aproape 3 ani, impreuna cu fetita ei, iar sotul vine si le viziteaza destul de des, dar nu locuieste (inca) aici. Intr-un fel admir puterea lor, mi se pare ca este destul de greu sa fii singur, mai ales in primele luni aici. Si ma gandesc ca si noi am avut la un moment dat intentia sa ne “defazam” plecarile, dar pana la urma am decis sa venim amandoi, a parut mult mai usor si mai firesc asa. E drept ca am avut si noroc ca am putut sa imi negociez (pentru ca am avut 3 oferte de job) un salariu suficient de bun incat nu s-a pus problema sa murim de foame. Sau poate nu e nici ambitia ei si nici orgoliul lui, poate e disperarea pe care am resimtit-o si noi si nevoia de a fugi. Acum, asa cum se poate.
Suntem norocosi. La un an de cand am venit aici, avem amandoi joburi bune, la firme cunoscute, ne-am gasit un apartament frumos, in zona care era pe primul loc in preferintele noastre, apartament pe care l-am amenajat asa cum am vrut. Singurul lucru care inca nu ne-a iesit asa cum am vrut este invatatul limbii germane, dar asta este acum din nou in prim-plan si ne straduim sa recuperam si asta.
Aseara m-am oprit la un Lidl in drum spre casa sa fac ceva cumparaturi. Era ora 6 seara si in magazin erau cam 15 oameni. Din ei, 10 erau romani, inclusiv eu. Doi studenti (cel putin asa pareau), un bunic cu un nepotel pe care il tinea sub control “certandu-l” pe rand ba in romana, ba in germana si inca cativa muncitori (zidari sau zugravi cred) care isi cumparau ceva de mancare si se oprisera la un stand cu tricouri la oferta si se sfatuiau daca sa cumpere. Mi s-a parut fascinant intr-un fel, parca eram intr-un film sau cumva inapoi in timp cu un an si ceva. Desi totusi lipsea unul care sa vorbeasca tare si smechereste la telefon despre ce afaceri invarte el sau ce pitipoanca a mai agatat aseara.
N-am nicio concluzie la postul asta, sunt doar cateva secvente din viata de aici.
Kingsnake
KingSnake
Joaninha
Comentarii
Concluzia pe care o vad eu este ca ati facut o alegere foarte inspirata.
Salutare! Felicitari voua si celorlalti romani care v-ati gasit de lucru in Viena!
Eu sunt cu familia de aproape trei ani aici, de doi ani am drept de munca, iar dupa diverse cursuri de integrare, platite de stat, imi caut intens de munca… Adica de mai bine de un an si nu se “leaga” mai nimic. La inceput am indraznit sa iau legatura cu “insulele romanesti” si nu numai din Viena chiar si pentru voluntariat: ICR, asociatii culturale, biserica si un post de radio pentru straini… Doar biserica mi-a raspuns afirmativ, iar acolo am derulat un proiect in doua etape, adresat studentilor romani. Am mai colaborat de la distanta cu cei din tara pe latura jurnalistica. In rest, liniste…
Ironia face sa am cunostinte in Austria care s-au angajat doar cu romana, engleza si fara experienta ori permis de munca in prealabil. Asta, insa, dupa ce au trecut printr-un master in economie in limba engleza la Wiener Neustadt…
Personal, am studii superioare, calificari si recomandari din Romania, experienta, de asemenea, in turism si… jurnalism, domenii pentru care m-am pregatit. Am trimis CV-ul si pentru posturi cu mult sub nivelul meu, dar… iarasi nimic. Sunt inregistrata la AMS si am intrevedere lunara cu consiliera mea, care ma sprijina atat cat se poate si, mai ales, se vrea in cazul unui strain.
Indraznesc sa va cer a-mi impartasi din reteta ori experienta voastra… Mai ales, ca, daca am inteles bine, sunteti nevoiti sa invatati germana la fata locului, ca si mine. Asta ar insemna, din proprie experienta, maxim nivelul B1. Am invatat germana, insa tot mai usor ma exprim in engleza, pe care am folosit-o in mod curent in turism.
Asadar, solicit doar niste informatii, ponturi sau cum vreti sa le spuneti si nimic altceva. Multumesc!
Exemple d-astea as putea da cu zecile si despre romanii care locuiesc in Austria, nu numai despre cei veniti ca turisti. Dar, daca as face-o, ar insemna sa ma intristez…
Scuze, acest comentariu era pentru alt text… despre cel cu romanii din metrou.
Buna, Mirela! La noi cred ca a contat mai mult experienta destul de mare pe care o aveam in industriile in care lucram. Eu am avut noroc si cu faptul ca m-am mutat aici la grup, de la subsidiara din Romania. Pe de alta parte am avut si cateva oferte de la Londra (dupa ce acceptasem aici insa), deci nu a fost numai vorba de avantajul de a fi in cadrul firmei.
La Joa a contat cred si felul in care si-a facut CV-ul si scrisoarea de intentie, pentru ca incercase pe un post similar inca de cand eram in Ro si nici macar n-au chemat-o la interviu. Apoi interviul l-am pregatit impreuna foarte serios, poate ca si asta a contat.
Pe de alta parte mai cunoastem romani care incearca de mai mult de un an sa isi gaseasca un job aici, au fost si la interviuri si nici un succes, in ciuda pregatirii si experientei.
Asa ca nu prea stim ce sfaturi sa iti dam sau care e reteta exacta, e o combinatie intre pregatire, experienta si self-marketing. Si mai trebuie si ceva noroc si “timing”.
Intr-adevar, nu exista o reteta general valabila… Deocamdata, ma gandesc si la alte variante de munca gen p.f.a. Apoi am aflat ca inca exista posibilitatea de a obtine un nou curs de calificare… Deci, sanse mai sunt; ramane sa ma folosesc de ele. Am si sprijinul familiei… Asa ca, situatia nu e disperata.
In general, stiu ca oameni de genul meu sunt priviti ca fiind cu doua maini stangi, daca isi trimit CV-ul pentru posturi sub pregatirea lor, ce implica si munca fizica. Am exemplele catorva prieteni imprastiati prin Europa si America de Nord. Dar astea-s alte povesti…
Multumesc pentru raspuns si toate cele bune voua!