Aleator

Am ajuns acasa dupa o saptamana de hoinareala mai mult sau mai putin organizata. Am avut atatea delegatii in ultima vreme ( si inca nu s-au terminat, mai stau o saptamana la Viena si dupa aceea plec iar, dar de data asta la Amsterdam ) incat mi-e dor de casa. Vreau sa spal geamuri, sa fac sarmale, sa pun flori in ghivece, orice ! numai sa stiu ca sunt la mine acasa si fac ceva pentru mine. M-am saturat de avioane, taxiuri, hoteluri si strangeri de mana … si asta e doar inceputul. Tot ceea ce sper este sa urmeze o pauza dupa Amsterdam, sa schimb nitel ritmul.

Ma gandeam zilele astea ca atunci cand te duci la un interviu pentru un job, te lauzi ca faci fata stresului, ca muncesti ca un robot, ca esti destept si organizat, multitasking si pro-activ ( phh! ), ca esti candidatul ideal si tot ceea ce iti doresti este sa lucrezi ca un sclav. Va dati seama ce concurenta e pe piata muncii ? Oare o sa ajungem vreodata sa traim niste vremuri in care cei care promit sa fie angajatorii ? Noi, candidatii doar sa punem intrebari : La cat pot sa plec vinerea acasa ? La unu ?! Dincolo nici nu veneam vinerea, slaba oferta mai aveti !

Cred ca asa lucreaza personajele din seriale. Toata actiunea se petrece acasa, in bucatarie, la restaurant, in librarii, in magazine, pe strada. Lumea din seriale are timp de drame personale. Cand naiba, ca in viata reala, daca esti o persoana care nu o cauta cu lumanarea, iti vezi de ale tale si atat? Vii seara daramat de la munca si-ti mai raman 20 de procente din viata ta pe care sa le imparti intre familie, relaxare, iesiri cu prietenii, cumparaturi, invatat, iubit, rasfat/ingrijire, filme, concerte, carti, lenevit, hobby-uri etc. Haha.

Ma intrebam cum o sa fie atunci cand eu o sa fiu destul de mult plecata ? Ce o sa se intample cu relata noastra, o sa se raceasca ? O sa ne obisnuim cu distanta si o sa avem si noi o iubire mai stinsa, mai “asezata” ? Prima saptamana in care am fost plecata nu stiu cum a trecut. Am fost atat de obosita incat seara nu imi doream decat sa dorm. Dar in ultima zi, cand lista de intalniri a ajuns aproape de final, cu gandurile aiurea, am desenat o inima mare pe agenda mea. Am descoperit-o abia peste cateva zile, ajunsa la birou.

De atunci au mai trecut delegatii si de fiecare data este la fel de greu. Nu m-am obisnuit cu nimic din ritmul asta. Am inceput sa imi iau biletele de avion la limita minima a timpului, sa ajung cat mai repede inapoi. Cand sunt aici, pretuiesc fiecare secunda si ma bucur de timpul pe care il avem impreuna ca o amanta care reuseste sa mai fure un minut din timpul iubitului ei.

Banuiam ca va fi greu, dar m-a surprins cat de greu e de fapt. Si nu stiu daca e o latura a mea pe care trebuie sa o intaresc sau e firesc sa fie atat de greu sa ma despart, chiar si pentru cateva zile, de ceva ce mi-am dorit atat de mult. Si toata avalansa de sentimente pe care le simtim, fie ca suntem departe, fie ca ne revedem in aeroport e incredibila. Dragostea dureza 3 ani ? Pff ! Mai studiati !

Joaninha