Toata treaba din lume s-a adunat pe capul nostru in ultima perioada. Economia mondiala duduie, altfel nu-mi explic de ce muncim atat de mult in perioada asta si parca nu se mai termina. Adica imi explic eu, dar prefer explicatia asta cu duduitul. A mai venit si ora de vara si ne-a dat peste cap viata. Chiar daca dormim mai mult ca inainte, ne trezim obositi, de parca in ora aia in plus, dimineata pe racoare, se incarcau toate bateriile si era somnul cel mai bun. Si uite asa ajungem seara acasa chiauni si in loc sa fim participati intr-un tango, incercam mai curand senzatia unui pinball, in care ne lovim de diverse obiecte prin casa si chiar si intre noi. Bine, de obicei cand ne intersectam noi doi e fain, mai ales cand iese cu artificii, nu cu scantei.
Asa ca mi-am dat seama ca ne trebuie ceva, o bariera, o poarta, o gaura de vierme care sa ne transporte intr-un univers paralel in care sa nu fim obositi, in care sa nu fim stresati, ci sa fim relaxati si odihniti si sa avem timp pentru noi. Si am colindat lumea in lung si-n lat. Nu se mai fabrica clestar ca pe vremuri … Si am cautat netul prin toate cotloanele. Ce-am gasit pe acolo … dar mai bine nu, ca asta este un post cuminte. Am intrebat prieteni si necunoscuti. Si parea ca nu mai gasesti o gaura de vierme decenta in zilele astea, nu ca pe vremea noastra, cand te duceai frumos la scoala si aveai acolo o intreaga colectie de viermi de matase, pe alese.
Si dupa ani si ani, care au durat cateva zile (pentru ca viteza gandului este destul de aproape de viteza luminii) am vazut ceea ce cautam. Un coleg cumparase un cadou pentru fratele lui. Si cand l-am vazut, am stiut ca am gasit ce cautasem. Da, am copiat. De fapt am folosit o servita, cum s-ar spune. Dar semnificatia este cu totul diferita in cazul nostru si se potriveste atat de mult. Am gasit poarta spre fericire:
Da, dupa ce trecem de pragul asta suntem acasa. In casa pe care ne-am aranjat-o asa cum ne-am dorit. In casa de care ne-am indragostit la prima vedere. In orasul in care ne-am dorit sa fim. In orasul in care am petrecut practic prima vacanta impreuna. Prima vacanta reala, pentru ca mintea ne purtase in atatea locuri pana atunci … Dupa pragul asta incepe locul in care suntem rasfatati si siroposi pana peste limita cunoscuta si admisa de omenire. Tot ce ne trebuie este doar o trezire din ritmul vietii “muncitoresti”. Mai ales acum, cu ora de vara si cu colegi carora trebuie sa le tinem locul …
Joa, stii ca te iubesc si cand sunt bagat cu nasul in xls-uri si ppt-uri (de fapt cred ca si exista niste xls-uri care sa certifice asta
), dar si mai mult te iubesc cand te vad acolo, acasa, stand cuminte pe canapea sau pasind agitata prin casa sau dormind linistita in patul mare si alb sau mergand dimineata inspre baie cu ochii abia deschisi. Si asta trebuie sa stii, cand pasesti peste presul asta,
You’re at home, baby !
Serpent
P.S. FM4 e chiar un radio misto, il ascult in masina dimineata si seara, o sa ii duc lipsa de acum, ca daca a venit primavara o sa abandonez masina pentru transportul in comun, e prea frumos afara ca sa profit cat mai mult.


Comentarii
de acord, asta e un radio foarte fain. eu mai ascult, dar pe net, Sound Portal de la Graz (din pacate nu emite decat local si pe internet, va sa zica nema sans in masina
). altfel, asa de tare ma bucura vremea asta, ca am abandonat pana si tramvaiul si-am mers pe jos. frumos, cald, vesel. hello, spring
!
Sambata si duminica se anunta 23 grade la Viena ! Hello, spring !