Aventurile lui Totoescu VII

Deasupra orasului

In orasul locuit de pisici, in fiecare duminica, pe locul unde a fost o gradina de zarzavaturi, se defasoara acum un balci la care vin aproape toti pisoii din oras. Tiribombe, masinute electrice, leagane care se invartesc, mici gherete cu acadele din cascaval si gogosi cu aroma de peste, toate acestea prind viata si culoare o zi pe saptamana.

Cum saptamana aceasta Domnul Meau i-a promis eroului nostru ca il va duce la balci, Totoescu a inceput sa-si faca planuri inca de sambata seara:  ce culoare de acadea sa ii ceara Domnului Totoescu sa ii cumpere , in cate masinute se va da si cate tinte va nimeri la tragerea cu sageti ?

Noaptea a trecut foarte greu, iar duminica dimineata Totoescu era deja la bucatarie, bause laptele cald pregatit de mama sa si era gata de plecare chiar inainte ca Domnul Meau sa fi terminat de citit stirile din ziarul local.

Si iata ca, dupa un drum destul de scurt, au ajuns la balci! Cata galagie si cati pisoi zambind cu gura pana la urechi ! Totoescu a facut ochii roata si parca ar fi vrut sa se multiplice pentru a putea cuprinde toate distractiile care i se ofereau. Dupa doar doi pasi a vazut un anunt mare care i-a atras imediat atenia : “Concurs de tir ! “Cine nimerea un desen care reprezenta un soricel cu o palariuta rosie, castiga un premiu pe loc!

Domnul Meau l-a vazut cu coada ochiului cum a ramas tintuit locului si ghicind ca micul Totoescu vreau un premiu, s-a si dus si a cumparat o tragere. Emotiile lui Totoescu erau din ce in ce mai mari in timp ce Domnul Meau isi punea pusca la ochi si cauta tinta, atat de mari incat, strangand pumnii, era cat pe ce sa isi lase urme de la gherute in palme. Concentrare maxima … tintire … poc ! Un soricel cu palariuta rosie facu un salt pe spate! Uraaa, a castigat ! A castigat! Ce premiu vrei, Totoescu ? Of, greu de ales, sunt atatea frumoase … dar ce e lucrul acela colorat din colt ? Este o sapca vargata ca un semafor rosu-galben-verde, dar care are in varf doua elice mici . Pe aia o vreau ! Nici un alt pisoi nu mai are asa ceva, or sa fie toti invidiosi!

Domnul Meau lua sapca pe care a castigat-o si i-o aseza lui Totoescu pe cap. Ii venea perfect! Dar nici nu apuca bine sa ii spuna cat de bine ii vine, ca o pala de vant facu cele doua elice sa se invarta, mai intai incet, apoi mai tare si mai tare ! Pana sa se dumireasca ce se intampla, Totoescu era deja ridicat cam de un metru de la pamant!

Toti pisoii din balci se uitau uimiti la Totoescu cum zboara deasupra lor; unele pisici, mai batrane, incepusera sa miorlaie si sa se dea din calea lui, speriate; Domnul Meau sarea si incerca sa-l agate pe Totoescu cu ghearele, insa era prea tarziu : Totoescu zbura impins de vant!  Deja se inaltase mai mult si se indeparta de balci, catre oras.

Mai intai s-a speriat, ce credeti , dar mai apoi a inceput sa se uite la casele mici care se vedeau sub el, la curtile colorate, cu flori frumos randuite, ba chiar vazu si doi soricei care traversau nestingheriti acum, cand toti pisoii erau la targ. Daca ar fi fost asa mici cum ii vedea de sus Totoescu, le-ar fi venit el de hac !

Dar iata ca vantul s-a cam oprit, iar Totoescu incepe sa coboare usor… Aterizare perfecta! Dar unde, unde e ? Este o parte a orasului pe care nu o stie ! Bietul pisoi, s-a ratacit! Cum o sa ajunga el inapoi ? Of, trebuia sa o asculte pe Doamna Meau cand a vrut sa il invete adresa la care sta. Acum cine sa dea de el aici ? Si tot stand asa, stergandu-si lacrimile ba cu labutele, ba cu varful cozii, un motan in varsta s-a apropiat de el si l-a intrebat care e necazul ?  Printre lacrimi, Totoescu a spus toata tarasenia. Motanul l-a ascultat linistit, iar la urma i-a spus : eu cunosc vantul asta de primavara ! Stai linistit, iar cand va incepe sa bata iar, te ridici si zbori inapoi pentru ca isi schimba directia.

Zis si facut. Totoescu era gata sa ia startul in cursa de intoarcere. 3, 2, 1 … start! Sapca si-a facut datoria, elicele au inceput sa se invareasca, Totoescu incepuse sa se ridice … abia mai atingea pamantul cu coada. Gata, a inceput zborul inpoi. Cu inima cat un purice, privea atent casele poate-poate recunoaste vreuna. Dupa ce a traversat cateva stradute in zbor, a vazut in departare acoperisul atat de cunoscut al casei sale. Uraaa, era salvat ! A mai  asteptat nitel, iar cand a ajuns deasupra curtii, a ridicat labutele si a oprit elicele. Zborul a luat sfarsit.

De data asta aterizare nu a mai fost atat de lina. Nu-si mai aminteste multe, decat ameteala pe care a avut-o vreo doua zile si cum echipa de pisoi-pompieri l-a dat jos din marul in care aterizase. Abia cand si-a vazut a doua zi poza in ziarul local, si a vazut cat de disperat strangea creanga in care se oprise, si-a dat seama ce aventura a putut avea. Oricum, pentru faima pe care a castigat-o, a meritat efortul. Ziarul titra, mare : “Primul pisoi in spatiu!”. Si era el, Totoescu!

Joaninha