Aventurile lui Totoescu V

Sa ninga !

Ninge ca intr-un basm in oraselul lui Totoescu. De trei zile casele si strazile sunt imbracate intr-o haina noua, alba si pufoasa. Turturii sclipesc la ferestre, brazii nu mai suporta greutatea omatului si si-au lasat ramurile in jos, cu deznadejde.

Toti pisoii sunt cu saniile pe derdelus de dimineata pana seara, rosii in obraji, cu coditele inghetate, dar plini de voie buna si zgomotosi ca niste clopotele.

Doamna Meau s-a pregatit inca din toamna : i-a crosetat Domnului Meau o vesta din lana de culoare maro, numai buna pentru drumul pana la fabrica, iar lui Totoescu o vestuta albastra care se asorteaza cu sapca lui a la garcon. E frumos foc in albastru!

Hai la derdelus, Totoescu! Isi trage vesta, ii pune sapca si un fular si o zbugheste pe usa. Din departare se aude zarva facuta de ceilalti pisoi si abia asteapta sa ajunga acolo! Grabeste pasul pentru ca are de strabatut patru strazi mari pana la marginea orasului unde incep dealurile.

Vai, dar ce zapada mare! Sunt locuri unde e mai mare decat el, asa ca bietul pisoi aproape ca inoata. Ridica cu greu o labuta, o scutura in aer ca sa-si elibereze gherutele de zapada si apoi face un pas. Alta labuta, iar o scutura, iar face un pas. Si tot asa, fiecare labuta e scuturata pentru ca altfel risca sa faca spagatul pe gheata. Greu! Si are de facut “baletul” asta un drum lung. Deja a obosit dupa doua strazi, dar tipetele de bucurie ale  celor care se joaca cu saniile deja se aud din ce in ce mai aproape, asa ca se avanta mai departe!

Uite, inca putin si gata. A si ajuns la jumatatea drumului, la cofetaria Doamnei Pisicot – Piscot. Se opreste numai putin in fata vitrinei sa isi lipeasca boticul de vitrina cu dulciuri si sa-si aleaga, in gand, prajiturile cele mai frumoase din raft, dar  si sa-si adune nitel fortele ca sa plece mai departe. Dar, exact cand sa faca un pas, bufff! – un morman de zapada de pe acoperisul cofetariei cade peste el si il acopera, imobilizandu-l.

Degeaba s-a miscat, degeaba a incercat sa se scuture, degeaba a incercat sa “semnalizeze” cu codita, nu a miscat nici macar un fulg! Nici macar ochii nu si-i putea misca!

Noroc cu ora pranzului care s-a apropiat, ca i-a adus inapoi pe pisoiasi la masa. Trecand pe langa cofetarie, unul din ei, mai inalt, a observat primul “tortul” ciudat din fata cofetariei si s-a bucurat in gura mare: ia uitati, un om de zapada inceput si lasat fara nas si ochi! Haideti sa-l terminam noi, ca nu intaziem asa rau acasa.

Si uite-asa s-a trezit Totoescu ca pisoii ii pun ochi din doua bomboane mici de ciocolata, un nas dintr-un piscot, iar pe post de palarie – o cutie veche de tort. N-ar fi crezut-o niciodata in stare pe Doamna Pisicot-Piscot de asemenea complot! Lasa, ca iese el de acolo si… si… nu mai cumpara doua zile prajituri de la ea!

Dar acum nu era vreme de planuri de razbunare, acum trebuia sa iasa de sub mormanul de zapada care ii inghetase pana si varful boticului. Incerca sa deschida putin gura ca sa scoata macar un mieunat, dar nu reusi. Alta incercare, alt esec… De disperare isi aduse aminte de ventrilocul vazut ultima oara cand venise circul la ei in oras si arata calitatile de ventriloc:  reusi un miorlait slab, apoi unul mai puternic. Era salvat!

Vai, cum au sarit cat colo pisoiasii cand au auzit un om de zapada care miorlaie! Si cat de repede au scuturat zapada de pe Totoescu cand si-au dat seama ce se intampla!

Trei ceaiuri, o baie fierbinte si o frectie. Asta a fost reteta pentru a-l dezgheta pe Totoescu. In ziua aceea nu a mai iesit din casa, insa in restul iernii a fost in fiecare zi prezent la sanius. Iar ceilalti pisoi, ba chiar si Totoescu, au mai facut multi oameni de zapada, dar niciunul care sa miorlaie!

Joaninha