Dupa douazeci de ani ( varianta proletara ) – 3 si epilog

In data de 22 decembrie 1989 m-am trezit pe la 9 si ceva dimineata. Mama era plecat sa-l ia pe tata de la gara. Il convinsesera sa se intoarca acasa. Eu mancam cand au intrat pe usa. Val-vartej. “Porneste televizorul, se intampla ceva !” mi-a zis tata. Pe drumul spre Gara de Nord se intalnise cu palcuri de oameni furiosi ce plecau inspre centru. La televizor era mira aceea care aparea doar cu 10-15 minute inainte sa inceapa emisia. Deci se intampla ceva.

Si a inceput. Caramitru si Dinescu vorbind. Mama strigand de bucurie. Tata zambea linistit pe canapea. Da, am trait revolutia la televizor. Dar am fost cu inima alaturi de toti oamenii aia din strada de acolo. Am impresia ca zilele alea am stat doar la televizor, cu sufletul la gura. Nici nu stiu cand am dormit, caci si noptile eram lipiti de televizor, absorbeam fiecare bucatica de informatie. Am revazut ieri imagini de atunci. Si mi-au dat lacrimile. La fel cum mi-au dat lacrimile cand am simtit atunci libertatea si cand am trait primul Craciun liber, cand Mos Gerila s-a dus inapoi in Siberia lui. Am simtit eliberare, dar si ura atunci. M-am bucurat cand i-au omorat pe Ceausesti. Am privit extrem de atent executia si nu am clipit. Ei reprezentau toata amaraciunea adunata de-a lungul anilor de ai mei si care mi se transmisese si mie. Nici acum nu-mi pare rau ca i-au omorat. Ar fi fost mai bine sa nu fi existat simulacrul ala de proces. De-a lungul istoriei exista o multime de asasinate convenabile. Puteau sa doboare elicopterul. Sau sa zica ca au incercat sa fuga. Asa a fost doar un act din teatrul ce s-a desfasurat profitand de furia oamenilor. Si ulterior de frica lor.

– (de aici incolo poate fi un moment bun de ascultat cantecele din josul articolului) –

Treceam pe 22 dimineata pe langa gogoasa infipta in tepusa a.k.a. monumentul destinat eroilor revolutiei. Chiar la buza “monumentului” ( care ca si ceea ce s-a intamplat ulterior in tara noastra mi se pare o bataie de joc la adresa memoriei celor ce au murit) era un sobor de preoti pregatit de comemorare.

Unde erau preotii in 21 decembrie, cand niste oameni protestau pe strazi strigand “Vrem alegeri libere”, nestiind inca daca ei vor trai sau vor avea zile in libertate din urmatoarea zi ?

Unde erau preotii chiar si in 22 decembrie, cand fugise Ceausescu si lumea sarbatorea pe strazi ?

Ceva s-a intamplat in 22 seara, dupa o zi de “liniste”, ceva foarte gresit. Ce ? De ce, dupa ce de cateva ore bune practic nu se mai tragea si nu se omorau oameni, cand armata si securitatea trecusera “de partea poporului” (remember imaginile cu Guse si Iulian Vlad care coordonau trupele), a izbucnit infernul ?

Cine avea nevoie de “razboi” si victime ? Comunistii, ca sa apara un nou dusman si ca sa fie demonizat exclusiv Ceausescu, pentru a-si putea ei vedea in liniste de constituirea FSN la Bucuresti si prin tara ? Securitatea, pentru a-si demonstra pozitia de forta si pentru a deturna totodata ura impotriva ei ? Armata, pentru a aparea ca salvatoare, dupa ce fusese in pozitia de asasin la Timisoara ?

Sau era deja planul de actiune stabilit de dinainte ? Dupa cum bine zicea Militaru in seara de 22 in CC … ” Frontul Salvarii Nationale exista deja de 6 luni “. Si ce convenabil au murit repede dupa aia unii din actorii principali din piesa asta de teatru absurd …

Cat de rusinos este ca dupa 20 de ani sa incepi stirile tot cu un titlu de genul “Cine a tras in noi ?”  ?

De ce nu i-a luat nimeni la intrebari pe manipulatorii de profesie ce au bantuit prin televiziune ? (caci acum se poate vedea foarte bine cine avea interesul sa lanseze petarde – am vazut aseara un documentar si am revazut imagini si sunt doi crainici de la TVR care aveau numai grija de a lansa perdele de fum, amandoi cu ochelari – imi scapa numele acum) O secventa revazuta aseara mi se pare emblematica: Mihai Lupoi zicea ca televiziunea este aparata de catre armata cu arma in mana (si o si arata la camera drept dovada) si ca totul este sub control si ca oamenii sa fie linistiti, iar unul dintre cei doi manipulatori urla de zor “veniti oameni buni la televiziune, veniti sa o aparati, veniti in grupuri compacte … “

“Vrem alegeri libere !” se striga in ziua de 21 decembrie. Le-am avut imediat dupa ? Le-am avut acum cateva saptamani ? Le-am avut in cate randuri in astia 20 de ani ? Iliescu, Militaru, Voican, Iulian Vlad … plus o serie de alti oameni imbracati in costum cu cravata si avand cuvintele necesare la ei pe la televiziune si prin CC au reusit sa puna mana pe putere. Si au confiscat singura revolutie care a permis ca unii dintre  cei mai cunoscuti/injurati conducatori proaspat debarcati (Dascalescu, Postelnicu, Dinca) sa plece din fata multimii nevatamati.

Pentru mine revolutia inseamna pana la urma Timisoara si teatrul. Nu teatrul absurd al securistilor/comunistilor ci teatrul romanesc. Caramitru, Rebengiuc, Diaconu … au fost acolo in mijlocul evenimentelor. Au crezut. Au constientizat cat inseamna faptul ca sunt cunoscuti. Si-au asumat rolurile astea de oameni generatori de incredere. Si nici n-au ajuns miliardari acum.

—

“Jos comunismul! “

Care comunism ? Poate doar Iliescu sa fie unul care a crezut cu adevarat in principiile comuniste. Desi si aici am dubii, dupa cat de bine s-a adaptat la “idealurile democratiei” mai ales in al doilea mandat. In rest … oportunisti si sclavi, nu comunisti. Chiar si ceea ce s-a intamplat in ultimii 10 ani sub Ceausescu a avut aceeasi legatura cu comunismul precum are ceea ce se intampla acum cu Basescu cu democratia.

Oameni care se inscriu in partid ca sa obtina functii de conducere: si atunci si acum.

Oameni, a caror singura competenta este sa pupe in fund conducatorul cu cat mai mult avant artistic, promovati in functii importante in stat: si atunci si acum.

Ascultari de telefoane si inregistrari de discutii private, oameni care sunt gata sa dea in gat prietenii pentru un post caldut: si atunci si acum.

Ministri numiti doar pentru ca-i faceau tovarasei lucrarile de doctorat: atunci. Ministri numiti pentru ca pupa poala tovaresei Udrea sau pentru ca scriu cuvantarile tovarasului Basescu: acum.

Oameni promovati in functii importante in stat pentru ca obtineau prezente bune la vot (in care era oricum o singura lista): atunci. Oameni care au asigurat un vot la 30 de secunde, promovati ministri: acum

Procurori care fac arestari pe baza unui telefon primit de “sus” : si atunci si acum.

“Cine nu e cu noi e dusmanul nostru” – politica prezidentiala si de partid: si atunci si acum.

Atunci securisti si comunisti. Acum presedinti, politicieni si afaceristi.

Atunci femei usoare folosite de securitate bagate in patul diversilor incomozi. Acum femeia usoara e folosita de securist pentru a fi bagata in guvern.

Comunismul e un sistem extrem de prost din punctul meu de vedere, pentru ca stimuleaza plafonarea oamenilor si egalitarismul cu orice pret, inclusiv la nivelul mintii. Din pacate unele dintre metodele de control ale comunismului iata ca pot fi folosite cu succes si in democratie. In special frica.

Dar ne-am ales si cu ceva bun. Ceva minunat de fapt. Cu libertatea de a vorbi. Libertatea de a te bucura. Libertatea de a injura. Libertatea de a urla. Libertatea de a te exprima. Si daca reusesti sa te scuturi de frica, libertatea este un lucru mirific.

Serpent

Later edit: si doua imnuri pentru teatrul absurd care este politica