Un scutier se legana pe o panza de paianjen

“Cogito ergo sum”.  Din pacate gandim. Gandind, observi inevitabil si cacaniul din spatele peretilor de clestar al turnului nostru plin de sirop. Chiar daca nu deschizi televizorul, chiar daca eviti stirile, tot te intersectezi cu lumea lor. Daca nu acum, peste vreo cativa ani, cand ridici capul din pamant, mergand pe strazi si te va lovi in retina.

Astazi de dimineata in drumul spre serviciu am auzit la un moment dat o mare galagie … sirene, strigate. Initial am crezut ca este din cauza ca Boc pleca de acasa inspre serviciul lui, caci vazusem regulamentarele masini ala SPP-ului (banuiesc) insotite de motocicletele de politie cum isi faceau curaj sa se deplaseze din fata blocului unde sta marele om de stat. Dar nu, galagia era facuta de o mana de oameni ce erau organizati intr-o manifestatie foarte galagioasa in fata Ministerului Economiei. Zgomotosi, dar putini. Si mi-am adus aminte ca urmeaza, teoretic, o perioada de agitatie sindicala, daca e sa ne luam dupa declaratiile bombastice ale acelora ce-s numiti degeaba “lideri” sindicali. Parca 5 octombrie trebuia sa fie ziua cu greva generala a bugetarilor, nu ? Nu discut aici daca au dreptate sau nu.

Pur si simplu mi-am dat seama ca si populatia (sau suficienta majoritate a ei) e asemenea politicienilor. Vorbe mari aruncate in vant.

- Facem greva ! Manifestam ! Vom darama ! Vom invinge ! Mama lor !

Pana cand prindem un oscior mic de ros. Si nu e numai vina “leaderilor”, pentru ca si omul “de rand” are aceeasi perceptie. Am prins 5 % in plus la salariu ? Am primit promisiunea ca nu ne dau afara nici anul asta ? Am primit gratuit un rand de haine/incaltari ? Ce daca n-am rezolvat de fapt baza problemei, lasa ca mai vedem noi la anul, ne mai prefacem ca facem o greva si mai perfuzam scroafa din cotet. La fel si cu politicienii. Si de fapt mi-am dat seama ca nu am vreo pretentie de la politicieni. Decat sa ma lase dracu’ in pace sa traiesc. Ca ma descurc suficient de bine pe cont propriu, n-am nevoie de nici un “ajutor”. Si tot scandalul asta de acum pentru mine are doua implicatii majore:

• Sa tina bine Isarescu de cursul ala al euro, ca am de platit chirie in euro;
• Cu tot scandalul asta sunt sanse mari sa avem criza economica pana in 2011, deci cresc sansele noastre sa ne luam o casa la un pret mai mult decat decent;

In rest pot sa se spele pe cap cu politica lor de doi lei si cu toate discutiile absurde si cu jocul de actori execrabili si cu singura mostenire a revolutiei care a ramas si dupa 20 de ani bine incrustata in societatea romaneasca:

- ” Mircea (sau Traian sau Emil sau orice alt nume), fa-te ca lucrezi”

De votat o sa votez, nu pentru ca as mai crede in cineva cu toata inima (cum s-a intamplat cu cel pe care il dispretuiesc acum, nu pentru ca m-as simti fraier, ci pentru ca eu am evoluat si el nu), ci doar de dragul senzatiei aleia din cabina de vot cand ridici stampila si simti ca in mana ta se concentreaza mai multa putere decat in orice alta zi. Si apoi traiesti cu speranta pana seara cand se anunta sondajele, ca va conta. Mie imi place sa sper si nu mi-e frica sa-mi fac iluzii ca sa nu fiu deziluzionat dupa aia. Doar ca acum iluziile mele se leaga doar de frica celuilalt, imi doresc sa simt frica unuia care crede ca isi poate permite orice, fara sa pateasca nimic.

Dar sa revin la “miscarile sociale”. Azi dimineata, cand ma indepartam de zgomotul ala, mi-am dat seama si de altceva. M-am simtit mandru ca am participat la (cred ca) ultima  (si poate singura adevarata) miscare sociala majora din Romania, greva studentilor din 1995. Cand totul a culminat cu o manifestatie de 100.000 de studenti in 23 octombrie 1995, la care am fost. Si in toata perioada aia am simtit cu adevarat ca apartin unei comunitati, am fost mandru ca era student. Chiar daca rezultatele nu au fost pe masura mobilizarii, macar s-a modificat o lege si s-au schimbat unele lucruri atunci.  De-atunci n-am mai simtit niciodata ca apartin unei comunitati, unui grup. De aici si titlul. Un cantec ce poate parea stupid si copilaresc, dar care aduna atunci toate frustrarile si sperantele unor oameni ce teoretic ar fi trebuit sa asigure viitorul tarii asteia la un moment dat. Noi nu voiam sa fim o “generatie de sacrificiu”. Si cred ca nici nu suntem, dar asta pentru ca fiecare pe cont propriu se poate descurca, aici sau aiurea. Ca un tradator ce sunt (caci mi s-a intamplat si sa-mi fie rusine ca sunt roman de cateva ori si deci sunt tradator dupa cum zicea cineva), imi doresc sa mai prind o data in timpul vietii si senzatia aia de mandrie ce am trait-o atunci. Pana atunci iata cantecul:

Un scutier

Se legana

Pe o panza de paianjen

Si fiindca ea

Nu se rupea

A mai chemat un scutier

Doi scutieri

Se leganau

………………….

S-a rupt panza ! S-a rupt panza !

Ei bine, panza nu s-a rupt, dar ce cu talent ne miscam acum in ea.

Serpent