Cerc vicios

In seara asta o sa plecam o fuga la munte cu niste prieteni si cum vrem sa fugim cat mai repede din Bucuresti, aseara ne-am decis sa mergem la cumparaturi sa mai luam una-alta, pe langa cumparaturile ce vor fi facute in grup organizat. Avem in jurul blocului unde stam, pe o raza de vreo 200 de metri, trei supermarketuri, asa ca ajungem destul de rar la un hypermarket si asta numai atunci cand suntem gata sa umplem un carucior din ala mare.

Ce am observat inca de la inceput in supermarketurile astea, si intr-un fel m-a si deranjat, a fost ca produsele cosmetice sunt undeva separat, fie inchise cu cheia dupa niste vitrine, fie trebuie platite separat. Adica, ce naiba, se fura deodorante in asa hal incat trebuie tinute sub cheie ? Unde n-am avea noi noroc sa se fure mai multe deodorante si mai mult sapun ? Si in plus unul dintre supermarketuri are si niste paznici fortosi sub forma unor pensionari de 50 de kile, dar vigilenti precum un administrator de scara de bloc. Mi se pare atat de aberanta situatia asta, mai ales ca exista suficiente alte produse in magazinele astea mai scumpe decat un deodorant.

Dar in fine, sa revin la povestea de aseara. In momentul in care am intrat in supermarketul Nic am vazut raionul de cosmetice in stanga si mi-am adus aminte ca mai trebuia cumparat ceva. Si anume prezervative. Si cum mai cumparasem de atatea alte dati (nu, nu e lauda, ca doar n-am precizat intervalul de timp ), m-am dus intr-acolo si am intins mana sa iau din raftuletul frumos colorat, urmand sa le platesc la casa (cum facusem, asa cum zicea, de atatea ori). Si in momentul ala aud un strigat:

“- ALEA LE PLATITI AICI! ”

M-am intors putin uimit si mai mult nervos sa ma uit ce se intamplase. In fond nu auzisem nici un “ma scuzati” sau “domnule” sau macar un “baiete”. Cu un mic tremur nervos in voce am zis “am luat de atatea ori si le-am platit la casa”. “nu, se platesc aici !”. Mi-am stapanit nervii, am asteptat sa le bata pe casa si am intins cardul. Si ghici ce ?

S-a dus cu cardul inspre casele magazinului, caci desigur, doar acolo existau POS-uri. In momentul ala mi s-au inrosit cele doua pete (din frunte si din ceafa), mostenire a familiei si care nu-si fac aparitia decat in situatii de nervozitate , concentrare sau excitare puternica.

“Dati-mi cardul inapoi si pastrati-va astea, multumesc !”

“Doamne fereste ! De ce m-ati mai pus sa bat pe casa daca nu vreti sa cumparati” urla doamna dupa mine prin magazin.

“Pai nu v-am pus eu sa le bateti pe casa, eu voiam sa le platesc la casele supermarketului asa cum fac de fiecare data de atata timp”

Dupa asta m-am indepartat si n-am auzit ce a mai comentat, dar am auzit cand o intreba o alta casiera “ce voia ala, fata ?”

Nici nu m-am mai putut concentra destul de bine la cumparaturi, ca eram inca mult prea nervos. Eu recunosc ca eram destul de agitat si jumpy inca de cand intrasem in magazin, din cauza de zi aglomerata la munca, si asta a alimentat cumva conflictul, dar conflictul ar fi putut fi putut fi evitat cu usurinta daca doamna ar fi folosit drept formula de apelare ceva mai putin agresiv pentru urechea mea.

Eu sunt constient ca exista de fapt un cerc vicios, ca exista oameni nesimtiti si printre clienti si printre cei care lucreaza in servicii si stiu ca pentru un angajat nu-i usor sa se intalneasca intr-o zi cu cativa clienti care au impresia ca daca platesc pot cere sa li se linga talpile pantofilor si ca asta nu le asigura tocmai calmul necesar pentru a fi zambitori, dar pe de alta parte stiu ca exista si oameni care sunt amabili si zambitori si care iti oglindesc atitudinea ta ca client, chiar daca tocmai au avut de-a face cu un badaran. Din pacate sunt extrem de rari. Si un exemplu am avut cu ceva timp in urma tot in supermarketul ala unde o casiera a fost atat de “profi” incat am trecut cu un cos plin de casa intr-un minut si era si cu zambetul pe buze in timpul asta.

Mi se pare ca totul vine din mediul social si din educatie de fapt. Si din faptul ca oamenii nu constientizeaza suficient valoarea salariului sau a banilor castigati. Si am in cap doua exemple. Vanzatoarele si taximetristrii provin in general din medii sociale destul de dificile si asta ii face sa fie intr-o mare proportie mahalagioace si badarani. Pentru ca doar cei cu o inteligenta nativa (chiar daca necultivata prin multe scoli din diverse motive) reusesc sa perceapa de fapt ca ei iau salariu datorita clientilor. Si pentru cei care nu beneficiaza de inteligenta asta nativa o solutie din punctul meu de vedere ar fi emigrantii. Cum mi-a venit ideea asta ? Ei bine saptamana trecuta cand am fost la aeroportul Otopeni sa iau pe cineva am vazut pe cateva taxiuri soferi de culoare. Si m-am bucurat. Nu stiu exact de ce, dar pur si simplu am avut senzatia ca s-a micsorat gradul de badaranie. Cred ca doar o concurenta cu unii care constientizeaza valoarea banilor castigati poate fi o salvare pentru serviciile de la noi.

Din educatie si din neconstientizarea situatiei proprii vine si atitudinea unor clienti. Si aici am in minte doua exemple: incultii cu bani care au “valoarea lor, valoarea lor” si care cred ca-si pot permite sa fie badarani si cultii cu pozitie, care s-au adaptat la rromanica si executa mici santaje de genul “eu sunt director nu stiu unde si vreau aia si aia gratuit sau vreau o facilitate” sau “eu lucrez la un ziar/o televiziune si daca nu faceti cum zic eu maine apareti la stiri”.  Am vazut suficiente situatii de genul asta incat sa nu le tratez ca fiind exceptii. Pentru ca la noi nu prea functioneaza ideea ca daca imi bag firma intr-o chestie ce n-ar trebui sa o implice, as putea avea de suferit. Mi se par mojicii toate astea. Si rezultand in stress si nervi poate pentru un angajat nevinovat. Si daca angajatul ala este unul inteligent nu se va razbuna pe urmatorul client, dar va parasi sistemul la prima ocazie.

Si uite asa usor-usor ramanem doar badarani sau nervosi,

Serpent