Vine o vreme …

… in viata oricarui cuplu cand trebuie sa se aseze la casa lui. In viata noastra n-a venit acea vreme, multumim, dar de cand ne-am intors din vacata si am vazut ce case mandre rasar in vestul tarii si mai pe langa Craiova, mintea mea nu mai are odihna si spiritul creator e pus la grea incercare.

Cand am vazut apartamentele lui Napoleon de la Louvre, am zis wow! – asta da maretie. Si le-am admirat cu gura pe jumatate deschisa. Desigur ca nu ma gandeam ca asa ceva s-ar mai potrivi in ziua de azi, dar cine sa isi imagineze ca regasit acea maretie traspusa in casele “moderne” rromanesti ?

Asa ca le-am fotografiat deoarece mi-ar fi fost foarte greu sa ii explic arhitecutului despre maretia constructiei, numarul de etaje, coloane si turnulete sau culorile ce iti iau ochii. Si vocea. Pentru ca am ramas muta.

Singura parere de rau este ca nu am trecut seara, sa vedem si noi cum straluceste acoperisul ala si la luna, nu numai la soare, deoarece e prezavut cu o instalatie de lumina mai ceva ca la discotecile  litoralului nostru de prin anii ’80.

Nu stiu – si imi vine sa-mi rod unghiile de ciuda! – daca ne vom putea permite si un Club Extasy in fundul curtii, dar cand vezi cladirea, chiar si cu coada ochiului, oricum te apuca extazul. Ma tot intreb de atunci oare ce culoare o sa fie casuta din dreapta. Verde-lime cu galben ? Portoclaiu cu roz ? Fucsia cu vernil ? As fi vrut sa o vad terminata, sa pot alege din diversele combinatii ca dintr-un catalog. Pacat, poate ca mai trecem la anu’ pe acolo.

Oricum, pana una-alta, pana ne decidem la numarul de turnulete al “pagodei”, ma bucur ca am reusit sa gasesc o firma de transport serioasa, americana cred …   Deci cu mobila ne-am linistit …

Joaninha