Apoi o prietena

Buna mea prietena din clasa a VIII-a , apoi pe parcursul liceului, L.

Cum drumul nostru trecea si prin Germania, dar cum nu aveam de gand sa ne oprim in vreun oras mare de acolo, faptul ca prietena mea statea in Wiesbaden si ca oricum imi propusesem sa o vad a picat cum nu se poate mai bine.

Asa ca pregatiti cu o jucarie pentru cel mic si cu o sticla de vin vechi pentru cei mari ( dar si cu una de tuica, deh, pentru ca asa se intampla cand esti departe sa ai pofta de bunatati neaose ), am plecat din Melk si am ajuns pe la ora 16.00 la hotel, in Wiesbaden.

Am aruncat un ochi in camera absolut superba ( multumim pentru rezervare ) ,  am facut un dus in graba si am luat-o la pas catre locul ei de munca de acolo, de fapt o mica afacere pe care o tine cu succes. Dupa ce am reusit sa o fentez cu vreo doua sms-uri in care ii ziceam ca “ajungem in curand” si dupa ce am ignorat “amenintarile” cu criza de inima , am ajuns , vorbind la telefon, la cativa metri in fata ei! Emotii mari, ce sa va mai zic … a urmat o scena ca in filme in care am alergat una catre cealalta ( nu, nu cu incetinitorul ),   ne-am pupat si ne-am imbratisat, ne-am intrebat de douazeci de ori, zambind, “ce faci?” , dupa care ne-am pus repede la zi cu ce s-a mai intamplat. Dupa ce am baut o cafea si o bautura de mare succes local ( cu gust de mere si acidulata ), eu am plecat impreuna cu Serpent intr-o scurta plimbare prin zona pentru ca urma sa ne vedem cu L. seara, dupa ce termina munca.

Ne-am plimbat in parcul orasului – imens ! si desi era destul de usor sa ajungem in centru, nu stiu cum am facut noi la stanga, ca ne-am indepartat cam mult si ne-am cam ratacit… Asa ca am scos gps-ul din buzunar si ne-am pus pe ruta cea buna, pacalindu-ne precum copiii, “inca putin, inca putin”. O plimbare mai lunga decat cea din Melk, ca deja simteam cum cresc muschii pe noi . Dar n-a fost tocmai rau pentru ca am apucat sa vedem orasul: un fel de cimitir al elefantilor, un oras al pensionarilor de lux traind in case elegante ( mi-a lasat impresia unui imens Bulevard Dacia ), mult verde, liniste, oameni eleganti si cam fara de griji, un oras in care iti poti creste in liniste copiii si poti duce o viata chiar foarte decenta.

Pana la urma a venit si seara si ne-am dus la L. la masa deoarece a gatit pentru noi, asa cum ne “amenintase” si cum noi – oameni increzatori ca nu ne poate otravi – acceptasem. Asa ca am avut o seara foarte placuta cu familia ei, seara in care am povestit multe – ocazie cu care ne-am exersat engleza ( masa multinationala, deh ) si am mancat bine si bun ( nu, nu zic numai asa ) si am avut ocazia sa-l revad pe pustiul ei (cuminte si dulce, cu care am comunicat bilingv: noi ii vorbeam romaneste pentru ca intelegea, iar  el raspundea dand din cap sau in germana. ) si pe mama ei careia i-am facut o mare bucurie pentru ca i-am adus integrame si rebusuri romanesti si care ne-a rasplatit cu o scarpinatoare de cap smechera care cica te relaxeaza.

Inainte de a merge inapoi la hotel ne-am mai plimbat putin prin oras, de data asta cu masina si cu “ghid local” si am apucat sa facem vreo 2-3 fotografii la propriu. Oricum, de aici plecam cu alte amintiri mai importante decat fotografiile.

Nu stiu cand a trecut ziua asta pentru ca amandoua am avut senzatia ca a fost prea scurta revederea si ca nici nu ne-am dezmeticit bine ca se si terminase, insa mai mult ca sigur o sa mai mergem acolo si poate stam mai mult.

Noapte buna, maine plecam mai departe

Joaninha