O poveste adormita

El simte tremurul telefonului ce se pregatea sa sune acea blestemata ora din dimineata. Din fiecare dimineata. Deschide putin pleoapele ochiului sau stang, caci dreptul era inca infundat in perna, in timp ce intinde mana crispata ca o gheara in cautarea sursei zgomotului ce-i zgaria atat de neplacut urechea. Cu coada ochiului reuseste sa prinda un colt de imagine ce-l ajuta sa-si sustina mana in cautarea cea atat de importanta. Degetul aratator apasa cu o furie moale (atat cat poate sa se adune in starea acea de somnolenta ce inca il facea sa pluteasca intre cearceaful si plapuma albe.

Ah, linistea. Ce frumos se aude. Acum trebuie sa-si concetreze energia in asa fel incat sa se poata intoarce, dar nu suficienta cat sa-l trezeasca. Isi lasa intai corpul sa alunece incet pe spate, scoate mana dreapta de sub perna ca i-a tinut in brate atat de bine capul, mai toata noaptea, si o ridica incet pentru a o lasa inspre stanga, de parca s-ar ajuta de o franghie imaginara ce este prinsa in peretele ce este acum si mai alb sub lumina puternica a soarelui ce s-a trezit deja de aproape doua ore. Mana stanga se strecoara sub coltul cel rece al pernei, precum un mercenar al Legiunii Straine pe sub sarma ghimpata in timpul unui antrenament dur de noapte. In timpul asta mana dreapta a lui ateriza incet pe corpul cald al ei. Si ea dormea atat de linistita, cu chipul ei de copil cuminte (pentru ca, nu-i asa, cu totii suntem cuminti cand dormim) si cu buzele lipite intr-un inceput de suras.

Si mana lui se plimba incet pe pielea ei atat de fina si se opri sa se odihneasca pe coapsa, caci ii era teama ca atingerea aia si caldura pe care o simtea in varful degetelor si in podul palmei sa nu-i starneasca simturile atat de mult incat sa se trezeasca. Caci el inca tinea ochii inchisi si simturile lui, desi puse la incercare acum, inca dormitau prin cotloanele intunecate ale creierului. Mainile gasindu-si astfel locul potrivit, urma inca un pas in greaua incercare la care singur se bagase in dimineata asta. Si daca am zis pas, atunci inseamna ca urma un picior. Piciorul lui drept. Piciorul cu care dadea in minge cand era copil si juca fotbal pe terenul de fotbal din apropierea casei. Piciorul pe care facea bataia cand incerca sa imite uriasii jucatori din NBA in sportul fascinant al adolescentei lui. Ei bine, piciorul acela avea acum de facut ceva aproape la fel de complicat precum a sustine corpul intr-un salt inspre un atat de dorit slam-dunk. Caci in dimineata asta piciorul lui era de cinci ori mai greu si arcul de cerc ce il descria in aer pentru a-si muta jumatatea mai buna a corpului (adica cea de la inima in jos ) de pe spate inspre stanga parca nu se mai termina.

Si piciorul lui se aseza peste piciorul ei drept si perfect lipit si mulat pe cel stang. Si ii simtea fiecare milimetru de piele calda si placuta, asa ca instinctual isi muta tot corpul intr-o “lipiceala” etansa si atat de draga lui. Iar mana o muta intr-o mangaiere lenta dinspre coapsa inspre inima ei. Si adormi asa, dormind cel mai fericit somn de 15 minute, in bataile inimii ei si mangaiat de caldura trupurilor lor. Si nu visa nimic, caci visul se desfasura in afara somnului. Si apoi telefonul isi trambita iar victoria lui asupra somnului…

Sa aveti o zi frumoasa,

Serpent