O simt …

… e deja in mine, a inceput sa se agite si sa-si faca simtita prezenta tot mai des. Stie ca se aproprie rapid momentul ei de glorie si ca va fi atunci centrul existentei marului. Asa ca inca de pe acum apare din cand in cand si ma intreaba: “Auzi, dar tu la mine nu te gandesti ?”  Este vorba despre vacanta, pana la care mai sunt 38 de zile. Si a carei apropiere ma face sa-mi schimb incet-incet ritmul de viata.

La serviciu mi se duce usor-usor tot avantul, desi fac lucruri relativ inteligente si doar cand am tragere de inima si de obicei am tocmai pentru ca am impresia ca fac lucruri inteligente. Lumea prin jurul meu se intreaba ce fac eu la serviciu, iar raspunsul e intotdeauna acelasi: ma ocup cu badabing-badaboom. Dar acum, cand vacanta a inceput sa-mi urle prin vene fac doar bada, iar cand se aproprie termenul (deadline – traducere pentru fratii corporatisti) incep sa fac bingboom-bingboom din colt in colt. Noroc ca-mi iese chiar si asa. Dar dupa aia sunt iremediabil epuizat. Fizic si psihic. Caci corpul meu este intrat putin cate putin in ritmul de vacanta.

Chiar si dimineata cand suna ceasul a treia oara si in sfarsit ma trezesc deschid timid un ochi, ma uit in stanga mea si imi vad iubita cum doarme frumos si linistit (copila frumoasa cu funde bleu) si simt ca o iubesc de nu mai pot si in acelasi timp cand vad ca ignora alarma imi vine sa o imping din pat ( de fapt nu imi vine asa, dar asta este “razbunarea” pentru ca m-a impins jos din pat intr-una din serile trecute si dupa aia in loc sa incerce sa ma ridice de acolo mi-a adus o patura cu care m-a invelit si o perna pe care mi-a indesat-o … nu, nu pe fata, sub cap … si m-a abandonat acolo … ntz ntz ), dupa care deschid hotarat si al doilea ochi, o pup repede pe unde apuc si fug in bucatarie ca sa fac nessul pana sa ma trezesc de tot, chiar si dimineata, ziceam, parca astept sa se intample altceva, sa ne dam jos din pat, sa facem un dus inghesuit si sa ne imbracam pe fuga pentru a cobori undeva jos sa luam micul dejun si sa bem o cafea, la restaurantul hotelului in care suntem cazati. Dar stai, suntem la noi acasa, uite patul si draperiile care imi sunt atat de familiare. Si dragi. Culmea e ca mi-au fost familiare si dragi inca din prima clipa in care am vazut casuta asta. Si o sa coboram sa luam si micul dejun intr-o zi, am ochit o cafenea pe-aproape cu terasa si cu meniu interesant.

Si cum ieri a fost o zi cu termene (nu mai traduc inca o data, corporatistii au memorie buna), am ajuns acasa destul de obosit fizic si psihic. Si daca psihicul se repara rapid, caci  zambetele, chipul ei frumos si corpul ei perfect (pe care-l urmaresc cu coada ochiului si uneori holbandu-ma de-a dreptul in timp ce se schimba sau da fuga sa fac un dus) imi provoaca rapid o dispozitie faina, cu fizicul e nevoie si de putina sustinere. Iar ieri am avut parte din plin de asta. Caci m-am asezat pe canapea ca sa imi relaxez muschii si sa-mi intind oasele batrane si bolnave, iar draga de ea a pregatit ceva de mancare, ba chiar a si adus mancarea in sufragerie (a fost prezent inclusiv un servet pe brat, dar asta a fost parte dintr-o joaca de-a domnul si domnisoara ospatarita ). Iar cireasa de pe … cafea, a fost o cafeluta servita frumos in ceasca si farfuriuta si cu o bomboana langa (caci n-aveam biscuiti de cafea). Si in plus mai tarziu am primit si un masaj ce a fost perfect pentru muschii mei prea suferinzi dupa munca intelectuala depusa in timpul zilei. Iti multumesc iubita mea pentru seara de ieri ! Si va veni si “razbunarea”, ai sa vezi.

Astazi inca dorm si ma intreb de ce nu-s in plimbare pe stradute, sau vizitand vreun muzeu/palat/obiectiv turistic de neratat sau de ce nu-s inca la micul dejun, mancand omleta cu sunca sau paine cu unt si cu dulceata si punandu-mi a doua cana de cafea. Si pentru 3 secunde ma intristez putin, dar apoi imi dau seama ca mai este atat de putin si ca va urma o vara atat de plina incat zambesco-ranjesc larg, iar colegele se uita la mine si se intreaba ce am de fac fete-fete.

Hai liberare,

Serpent