Zburand … cu gandul

Din spate se aude tropotul unui cal ce se aproprie. Ba nu, m-am inselat, este o trasura trasa de doi cai care sunt atat de obisnuiti sa fie legati si sa alerge impreuna incat pasii lor sunt mai sincronizati decat ai celor mai buni dansatori de la curtea regelui. Curte care acum, vara, este la doi pasi de aici. Caci iata ca intru in Paris prin Porte de Versailles si imi port pasii pe caldaramul ce duduie acum sub cadenta unei patrule de soldati ce isi face rondul de dimineata pe sub Porte de Chantillon. Soarele de vara incalzeste aripile a doi porumbei ce s-au asezat grabiti in mijlocul drumului sa manance niste graunte cazute dintr-un car plin cu grau al unui taran ce se grabea inspre targul organizat special pentru a sarbatori numirea unui nou cardinal.

O doamna eleganta, imbracata intr-o rochie albastra si acoperita cu o pelerina bleumarin a carei gluga ii acopera capul si jumatate din fata trece cu pasi grabiti inspre gradinile Luxembourg. Pare ca se ascunde de ceva, caci are foarte multa grija in a nu-si descoperi fata. Merge aproape plutind pe una de aleile parcului si dispare dupa un colt lasand in urma o bucata de material albastru agatat intr-un tufis. Dar bucata aceea este repede ridicata de un ofiter inalt si imbracat fara cusur ce pare a se grabi sa o prinda din urma. Pe deasupra tufelor se vede o frumoasa pana de palarie ce alearga dupa o gluga neagra pentru ca apoi gluga sa dispara, iar pana se se aplece inspre un frumos par blond …

Dar eu imi continui drumul caci, dupa ce trec de o ceata de tineri galagiosi (probabil elevi ai scolii de teologie de la Sorbonna) ce faceau glume evlavioase cu trei hangerite plecate de prea mult timp dupa bautura, iata vad in fata mea ca apare Sena. Ce zglobiu curge aici unde este inghesuita si impartita in doua de catre insula ce acum parca nu mai poate duce atat lume stransa la mareata catedrala Notre-Dame pentru a asista la prima slujba a noului cardinal. Si multimea este nerabdatoare si freamata de bucurie, mai ales ca butoaie cu vin si bucate multe insotesc aceasta sarbatoare.

Dar cardinalul nu a venit inca, caci el strabate in graba lungile culoare ale Luvrului inspre apartamentele regelui. Se opreste pentru doua minute sa admire ultimele statui grecesti aduse direct de la Atena, drept cadou si semn de bunavointa a ducelui de Milano. Caci asta este si lucrul deosebit de important care trebuie discutat cu regele si din cauza caruia cardinalul nu se poate bucura din plin pentru noua sa numire. Caci Papa este pe moarte si ducele le cere sprijinul in a impiedica ca un nou favorit al familiei de Medici din Florenta sa puna stapanire pe biserica. Caci s-au scurs prea multi ani au trecut de cand ultimul Sforza a strans in mana sa tiara si a avut astfel putere asupra lumii intregi.

Dar regele era inca cu gandul la ultima calatorie la Londra. Fusese acolo sa negocieze cu varul sau, regele Angliei, un razboi impotriva nesuferitului rege al Spaniei, care ii enerva deja pe amandoi cu pretentiile si aroganta lui. Dar gandurile razboinice ii fusesera deturnate brusc cand sora mai mica a regelui Angliei trecuse in fuga pe langa ei pe culoarul Palatului Kensington, iar cele cateva suvite roscate rebele ii fluturau sub adierea unui vant de primavara ce aducea parfumul frumoasei gradini prin ferestrele largi deschise. Si in tot drumul pe malul Tamisei, trecand pe langa Westminster si Palatul Buckingham si chiar si cand avusese o strangere de inima privind fiorosul turn al Londrei, gandul lui era la frumoasa adolescenta ai carui nuri proaspat aparuti ii inundau toate gandurile.

Ar fi vrut sa o plimbe in goana calului pe malul Senei sau sa o sarute in caleasca ce hurducaia pe drumul inspre frumosul sau palat de la Versailles sau pur si simplu sa stie ca ea se plimba linistita prin gradinile Tuileries in timp ce el discuta cu cardinalul soarta Papei si a lumii. Si cum visa el asa cu ochii deschisi in minte ii rasuna acordurile unei melodii …

But if you feel it, you can fly next time
You can fly net time, or maybe this time

… si si-a adus aminte ca n-a vizitat inca mormantul lui Jim (Morisson) din cimitirul Père Lachaise si ca va trebui neaparat sa faca asta data viitoare cand va ajunge la Paris. Poate in iunie, cine stie. Daca nu, pentru Paris oricand poate fi timpul potrivit si niciodata nu este de ajuns.

Povestea asta s-a nascut datorita lui Dono, care ne-a tras de maneca ca se ne faca atenti la concursul organizat de vola.ro cu ocazia aniversarii.

Serpent