Primavara este in sufletele noastre … in ritm de vals

Buna dimineata,

In primul rand va multumim frumos pentru urari si recomandari. Am plecat la Viena cu ideea de a merge impreuna acolo unde nu fusese niciunul dintre noi in datile trecute cand ajunsesem pe acolo separat. Si cum aveam doar doua zile la dispozitie ne-am cam facut planul de bataie de dinainte de a pleca. Din pacate, datorita racelii mele n-am mai ajuns si la turnul Dunarii, asa ca acesta va ramane pe lista noastra pentru o vizita viitoare. Cum in prima zi v-am povestit ce am facut, la aceasta adaugandu-se o iesire in oras cu niste prieteni dragi cu care ne-am intalnit pe acolo, voi rezuma in cateva cuvinte ce am facut luni si marti dimineata si dupa aia vom lasa imaginile (si un mic filmulet) sa vorbeasca in locul nostru.

Ziua de luni trebuia sa fie dedicata unor mici cumparaturi si plimbarii hai-hui pe stradute si trebuia sa se incheie cu vizita la Danube Tower, dar primavara ce a refuzat sa apara si cele 9 grade Celsius ce erau afara mi-au invins dorinta de a ignora raceala, asa ca dupa cateva ore de plimbare (ore frumos petrecute de altfel), am fost nevoiti sa ne “refugiem” in camera de hotel (mai ales ca si Joaninha dadea semne de inceput de raceala). Pana acum ea s-a ambitionat sa nu ia nici o raceala de la mine si ne-am bucurat mereu ca uite ca nu impartim chiar totul. Si credeam ca s-a dus asta, dar s-a dovedit pana la urma doar o alarma falsa, caci raceala ei a trecut la fel de repede precum venise. Dupa ce mi-am tras sufletul si m-am mai incalzit putin, am iesit sa ne plimbam la lumina lunii (caci deja se intunecase) si dupa un lung sir de stanga-dreapta-stanga pe strazi-ganguri-alei ne-am trezit pe o strada lata cat noi doi ce urca, strada ce ne-a adus aminte de Sibiu. Si aici am gasit un restaurant mic si dragut, cu meniu doar in germana, dar cu o ospatarita ce ne-a descris in detaliu fiecare mancare intr-o engleza foarte buna, asa ca am mancat foarte bine si am baut un vin rosu “de casa” exceptional. Dupa care am ajuns cu pasi lenesi la hotel si am adormit infierbantati (de la raceala mea) si ne-am trezit imbratisati dupa vreo 10 ore de somn.

Marti dimineata aveam cam doua ore de pierdut timpul inainte sa plecam inspre aeroport, asa ca dupa ce am luat micul dejun, profitand si de faptul ca raceala mea dadea primele semne ca s-ar mai imblanzi, am plecat sa continuam colindatul ce-l incepusem in seara de dinainte. Asa ca am acoperit cu pasii nostri mari cam trei sferturi din zona ce este inconjurata de “Ring” , de la primarie pana la Votive Church trecand apoi pe diagonala pe langa canal si tot descoperind dupa fiecare colt sau gang cate ceva interesant. Si atunci cand ne intrebam daca nu cumva ne-am ratacit vedeam pe dupa cladiri varfurile lui Stephansdom si redresam imediat situatia. Iar la final, inainte sa mergem la hotel si sa ne luam bagajele, ne-am oprit sa bem o ultima cafea vieneza la una din sutele de cafenele de pe-acolo.

In ciuda racelii mele si a faptului ca soarele nu ne-a insotit decat la decolarea inspre casa, au fost multe ore perfecte si in care am simtit ca iubim foarte mult si ca ne este atat de bine impreuna indiferent ce facem si acum asteptam cu nerabdarea vacanta aia “mare” de peste doua luni. Poate imaginile si filmuletul de mai jos reusesc sa transmita mai mult decat cuvintele mele.

Din Bucuresti, cu primavara in suflet si cu gandul inca la Viena, a transmis in numele unui mar fericit si perfect rotund,

Jumatatea de mar sssasssaita