Blogul unui mar perfect rotund

Asa se poate rezuma ziua noastra pana la ora la care scriu (13.57 – daca laptopul lui Serpent nu minte).

Desi aseara ne-am culcat destul de tarziu (mai bine spus ne-am culcat abia azi pentru ca era trecut bine de ora doua), dimineata m-am trezit prima si foarte odihnita. L-am mai lasat pe Serpent sa mai doarma putin pentru ca ii era greu sa faca ochi, asa ca am stat lang el cuminte si l-am tinut in brate, ca si cum as fi dormit in continuare, numai sa nu-l trezesc. Sa nu credeti ca altruismul asta m-a tinut mai mult de jumatate de ora, asa ca am inceput sa fac tot felul de manevre de trezire “accidentala” care mi-au reusit! Ca recompensa, am facut eu azi cafeaua si un mic dejun ca pentru copii: cereale cu lapte.

( Serpent a adormit acum dincolo si imi vine sa ma duc sa-l iau in brate, atat de linistit doarme, insa nu-i stric iar somnul. Somn dulce, iubitul meu! )

Dupa ce am facut putin ochi am plecat in oras, mai precis pe Lipscani dupa niscaiva accesorii pentru pictura. Dar pana sa ajungem in curtea unde aveam treaba, am strabatut stradutele vechi si ne-am gasit intr-o lume atat de pestrita, incat m-am simtit ca intr-un film din alte timpuri. In primul rand, o lume ce va fi construita si refacuta, cu greu, e adevarat, dar sper din tot sufletul sa fie un proiect care sa iasa asa cum trebuie: reconstruirea centrului vechi. Si ce am vazut pana acum arata destul de promitator, atat cat poti sa observi in santierul care este acolo: magazine mici, dichisite, multe de arta sau decoratiuni. Am trecut si noi pragul unei ceainarii micute si nu am putut sa plecam fara sa luam ceva : o machineta de cafea ( pentru ca am stricat-o eu pe cealalta pe care o aveam ) si doua cutii de ceai negru, Indian Spice si Chocolate.

Si am mai dat acolo si de o lume ciudata, de mahala si de periferie, cu o terasa de la care rasunau niste manele de dor si jale ( da, era o asemenea terasa ) si cu multe magazine cu tot felul de rochii de mirese si de nase, lucioase si mult prea accesorizate cu flori din saten si cu proprietari care au probabil un simt al umorului destul de negru daca prezentau rochiile pe niste manechine spanzurate de tavan. Primul manechin spanzurat pe care l-am vazut m-a amuzat oarecum asa cum se legana in bataia vantului si mi-a adus aminte de filmul “Nunta muta”, dar la al doilea imaginea devenea sinistra deoarece era imbracat in hainute de copil, inclusiv cu boneta pe cap. Nu te poti pune cu simtul estetic al unora, ce sa faci ?

Am plecat mai departe si am ajuns acolo unde trebuia, de fapt: in curtea cu magazine pentru pictura si mi-am gasit un sevalet foarte bun pe care l-am cumparat si inca vreo cateva pensule. Am facut o afacere buna, asa ca am plecat zambind si planificand urmatoarele vizite deoarece locul e frumos, lumea amabila si magazinele mici si cochete; puteai pierde notiunea timpului acolo.

Acasa am montat mai intai sevaletul si l-am reglat, apoi am incercat machineta, asa ca acum beau o cafea buna si scriu tragand cu coada ochiului la panza alba ce asteapta vopseaua.

Sa aveti o primavara minunata!

Joaninha