Cei sapte ani de acasa ar trebui sa ne aduca, pe langa educatia pe care ti-o “impanezi” tu mai apoi cu tot felul de lucruri pe care le deprinzi in viata, o anumita relaxare sau naturalete in privinta catorva reguli de politete. Si nu ma refer acum la banalele “multumesc” si “buna ziua”, ci la doua exemple pe care le-am intalnit zilele acestea.
Primul din ele ar fi incheierea unei discutii. Am impresia ca la noi se poarta despartirile lungi. Daca spui doar “la revedere” parca nu esti destul de civilizat. Trebuie sa mai urezi ceva, sa mai multumesti, sa mai spui si un “la fel”, sa spui iar “la revedere” dupa ce te-ai lungit putin si uite-asa. Poate ca asta e dragut intre doua prietene sau intre doi indragostiti, dar cand a fost vorba de un schimb destul de oficial de replici, m-am trezit ca si cum as fi fost trasa de maneca dupa ce salutasem si ma intorsesem la gandurile mele, de o urare sau alt salut in alta forma. Ba chiar am patit asta si intr-un schimb de sms-uri ( ciudat, dar credeam ca primul “s” vine de la “short” 
) care dupa ce au lamurit problema au continuat in “ok, ramane asa”, “pa”, “weekend placut”, etc. Si cred ca in aceste momente omul aude cumva vocea mamei lui care ii spune: ai spus saru’ mana ? ai spus multumesc ? Si de teama sa nu isi supere mama, mai adauga ceva ca sa aiba ultimul cuvant de la revedere.
Al doilea exemplu ar fi refuzul. Sunt unii care nu stiu sa spuna “multumesc, dar nu sunt interesat(a)” si ajung sa faca tot felul de promisiuni ca vor suna, ca vor completa, ca vor reveni dupa ce se vor consulta cu x si cu y, de parca cel care face o propunere s-ar simti mult mai bine daca ar fi dus nitel cu zaharelul decat daca ar afla un simplu adevar. Lucrul asta mi s-a intamplat chiar azi, intr-o chestiune de serviciu ( pentru ca de aici a pornit totul ) si am ramas intrebandu-ma daca oamenii se cred chiar atat de buni actori incat sa ma pacaleasca asa de tare ( ca subsemnata era refuzata in acest caz ) sau – si mai rau – ma cred atat de fraiera incat sa ii cred! 
Deci printr-o falsa politete, ajungi sa minti si sa subapreciezi buna judecata a unui om.
Va urez o seara frumoasa.
La revedere!
Pe mai tarziu!
Sa mai treceti pe aici!
Joaninha
P.S. : Ceau!
Neata.
Si in comentarii pastram linia?
Weekend frumos!
Mi-a parut bine!
Ceau-ceau!
Buna dimineata,
Cata politete din partea dumneavoastra !
Va dorim asemenea !
Buna dimineata!
Comentati cum doriti, putem sterge comentariile oricand!
De asta ma cam temeam
Adica eu dau cu politeturi in blogul vostru degeaba? 
Nu degeaba. Mama ta ar fi foarte bucuroasa!
Buna dimineata!
Va doresc un weekend cat mai placut!
Imi pare bine sa observ ca sinteti bine-sanatosi!
Incantata de cunostinta!
Asteptam cu nerabdare sa va vad!
(hai gata neica.
)
Mama ca mama, dar sa ne imaginam bucuria mamei vanzatoarei de la aprozar. Asadar: eu, acu’ 10 minute, la aprozarul din coltul blocului:
]
- Buna ziua. Vreau si eu o legatura de marar, va rog. [eu mereu vreau ceva; nu doresc, eu vreau
- Buna ziua. Sigur ca da. Poftiti.
- Multumesc [si-i dau banii].
- EU va multumesc. O zi buna.
- [ii zambesc - eu nu comunic excesiv de obicei, dar cand abia ma trezesc din somn..] La revedere.
- La revedere. Va mai asteptam pe la noi. O zi buna. [deja-vu, da]
Pam-pam.
Pai pe criza asta cred ca i-ai facut ceva vanzare cu o legatura de marar, asa ca se straduia sa te mentina clienta fidea
Don’t call us, we’ll cal you… bullshit!
V-am vazuttttttttttt!!!! V-am vazut la Ada pe blog si sinteti asa cum mi-am inchipuit! Cu o mica exceptie, da nu zic.
Ai crezut ca sunt blond ?
Bine ca ne-ai facut curiosi, multumim!
Da’ se putea si mai rau: sa ne faci curiosi si sa pui si o poza cu o prajitura 