La inceput au fost…

… ochii. Asta a fost primul lucru pe care l-am observat de cum am vazut-o. Ochii aia mari cu culoarea lor schimbatoare si greu de definit intr-un cuvant. Ochii ei ca marea, albastri ca apa cu putin auriu de nisip pe ici pe colo. Era intr-o dupa-amiaza calda de vara, la o terasa din centrul Bucurestiului. Eu trebuia sa ma intalnesc cu o tipa sa ii dau nu mai stiu ce chiar in fata terasei respective. Cat am stat de vorba acolo au aparut “fetele” cu care se intalnea la o mica sueta. Si am primit invitatia de a ma alatura lor. Ma gandeam ca ce sa caut eu acolo la o discutie intre gagici, dar cum mi-era sete m-am gandit ca beau ceva si plec. Ea inca nu venise, dar nu stiam asta atunci. Si cum ne-am asezat acolo la terasa pe bancute, s-a creat un aranjament de tip lupta, in care eu stateam fata in fata cu fetele. Si a aparut ea. Firesc, s-a asezat langa mine, caci acolo mai era loc liber. Si avea niste ochi mirobolanti (si picioare lungi, am vazut eu cu coada ochiului pe sub masa ). Si asta a fost tot. Am plecat fiecare pe drumul lui.

Am intarziat, da. Ca m-am oprit cu ceva treaba la birou plus un minut sa ma uit in oglinda. Si m-am asezat langa el pentru ca acolo era loc, dar si dintr-un soi de infatuare feminina care se traduce prin testarea farmecului personal in fata unui EL care nu te-a mai vazut. Checked! Nu banuiam pe vreme aia ca am … exagerat   .

Sincer, nu-mi statea mintea la povesti pe atunci, asa ca am considerat ca a fost o dupa-amiaza placuta si atat, desi … acum stiu si cu ce era imbracat atunci ( alt defect feminin, da… ).

Au trecut dupa asta 2 ani pana ne-am vazut iar. In tot timpul asta am ajuns sa vorbim pe ym aproape zilnic (si multe ore pe zi). Si am devenit cei mai buni prieteni. Am avut cumva incredere unul in altul aproape de la inceput. Am descoperit incredibil de multe lucruri in comun. Si o imaginatie debordanta. Am construit o multime de povesti din cuvinte (deci avem putin antrenament, desi povestile alea erau construite in doi, de fapt ca si asta ). Am aberat (nu exista in DEX, dar ma doare undeva de asta, imi place cuvantul asta si ce presupune el) de-a lungul a sute de pagini de arhiva, am gasit cuvinte si atunci cand credeam ca o sa terminam vocabularul. Si i-am scris de sute de ori despre ochii ei frumosi si nu m-a crezut in niciuna dintre dati. Si ne-am tot jucat eu de-a curajosul ce tot propune lucruri si ea de-a Lady No pana intr-o zi cand am iesit intr-o seara la o cafea si am falimentat o companie aeriana (dar nu vom povesti despre asta acum). Am fost intr-un bar micut din zona si am baut o cafea si ne-am descoperit la fel de relaxati si pusi pe povesti si fata in fata. Am constatat ca nu ma inselasem, ca nu aveam eu o versiune romantata de trecerea timpului, ca ochii ei erau la fel de mirobolanti precum erau intipariti in creierul meu. In plus am observat parul ei negru, liniile  frumos desenate ale chipului ei care capata trasaturi de pustoaica atunci cand povestea relaxata despre nu stiu ce intamplari din Egipt. La un moment dat a aparut si zambetul ala larg pe care aveam sa-l vad de atatea ori mai tarziu, zambetul ala care alunga orice ganduri rele si care ma trezeste dimineata. Si pe langa toate astea am remarcat perfectiunea degetelor ei de la maini si de la picioare si frumusetea gleznelor (desi ea se plangea ca are picioarele umflate ). Caci asa cum spuneam si in alt post, intotdeauna asta a fost un criteriu eliminatoriu. Cand am plecat de acolo ne-am plimbat putin pe jos si cand ne-am despartit (desi nu stiam daca ne vom mai vedea vreodata) am plecat de acolo cu un zambet in suflet si bucuros si relaxat. Si cred ca ala a fost butonul care a declansat caruselul.

Da, ne-am jucat chiar si cu alfabetul, ne-am jucat de-a plimbatul pe plaja, pe dealuri, de-a statul sub ciresi infloriti, ne-am tinut de mana cand eram pe marginea prapastiei si nu ne-am lasat sa alunecam, ne-am jucat dansand sau razand si nu am epuizat joaca.

Si in ziua aia, la cafea, chiar am vorbit o gramada … am povestit mult si am ras, asa cum faci cu un prieten vechi. Eram relaxata si aveam chef sa povestesc tot felul de istorii amuzante si chiar nu stiu cand a trecut timpul. Si am plecat de acolo atat de zapaciti, incat am uitat sa achitam nota si ne-am trezit ca alearga cineva dupa noi sa ne ceara banii.

Era in mai.

Serpent & Joaninha