Cand mi s-a parut Bucurestiul aproape frumos

Azi. Soare. Cald. Inca toamna. Verde. Auriu. Maro. Mov. Bucuresti.

Serpent

P.S. La multi ani, iubita mea frumoasa !

Leapsa foto

Iata ca am ajuns in sfarsit sa ne facem timp sa dam iama prin poze in seara asta, pentru a ne achita de leapsa primita de la Jasmin si de la Dili (de fapt de aici autoasumata, ca am vrut sa o preluam de cand am vazut-o). Multumim pentru leapsa pentru ca revederea pozelor ne-a facut sa ne bucuram, sa ne emotionam si sa ne amuzam privind o multime de poze facute prin ultimul an. Cum noi am pus destule poze pe blog a fost destul de greu sa gasim unele nepublicate asa ca a trebuit sa analizam foarte bine. Cum ar veni am muncit.

Poza amuzanta  de fapt am ales-o destul de repede prin vot in unanimitate, mai ales ca era vorba sa se faca de ras doar jumatatea de mar cu codita, adica yours and truly:

Cand mi s-a parut Bucurestiul urat

Stiti ca noi suntem cei care merg cu ochii catre cer, care cauta imagini frumoase, cladiri vechi de care te minunezi, coloane si ingerasi din ipsos care infrumuseteaza casele, vitralii si alte amanunte pe care nu le vezi cand treci grabit pe strada. Si atunci cand le-am gasit si am avut aparatul de fotografiat la noi, vi le-am aratat si voua. Dar a fost o zi in care m-am simtit ca un copil care isi da seama ca nu exista Mos Craciun, ca un copil care incepe sa treaca in adolescenta sau chiar direct in maturitate si isi da seama ca povestea in care traise pana atunci nu va putea continua.

E o perioada acum in care bunicii nostri au nevoie de noi. Au imbatranit, sunt bolnavi si chiar nu stim cat or sa ne mai fie prin preajma. I-am cunoscut pe bunicii din Bucuresti ai lui KS cu cateva saptamani in urma. Oameni simpli, corecti, primitori si deschisi. Bunicul lui nu a mai iesit de ceva vreme din casa din cauza unei operatii care l-a lasat fara un picior. Ghinion, da. Si poate ca ghinionul si mai mare este ca atunci cand ai un handicap in orasul asta, orasul te ingroapa prin lipsa posibilitatii de a te deplasa.

Ne-a povestit despre locul unde a lucrat, despre parcul in care il plimba pe “Bobita” cand era mic si nici nu stiu cand a zis ca i-ar mai fi dor sa iasa afara. Nu stiu ce i-am raspuns atunci, dar am tinut minte lucrul asta si cand am ajuns acasa am cautat repede sa vedem cu va fi vremea in urmatoarele weekenduri. Am ales primul weekend cu soare si ne-am dus acolo. Era pregatit, imbracat gata, ne astepta.

Alienare

Traim intr-o lume in care se reneaga simplitatea lucrurilor. In care povestile complicate sunt mai apetisante decat povestile simple. In care telenovela si povestile de tip OTV sunt mult mai credibile decat truismele. Omul a cucerit planeta pentru ca si-a folosit creierul mai bine decat restul animalelor si pentru ca s-a dezvoltat in acest sens. Daca va fi sa dispara omul, eu cred ca se va intampla pentru ca-si va folosi prea mult creierul in directii gresite. Si va pierde instinctele. Reactiile simple. Si rapide. Pentru a face un pas va sta sa se gandeasca o ora. “Sa fie stangul sau dreptul ?” … “Sa fac un pas mare sau un pas mic ?” … ” Cat de mult sa ma aplec ca sa mentin echilibrul ?”  … ” Oare nu va aparea un caine care ma va lovi peste piciorul de sprijin si voi cadea ? ” … ” Oare nu se casca o groapa in locul in care o sa pun piciorul ? “  … ” Oare daca voi pune piciorul drept acum pe asfaltul asta nu cumva vreun bogatan va castiga bani multi ? Pe efortul meu, ca eu am ridicat piciorul !” … ” Oare nu cumva partidul PZD sau PDRST sau PNPSPT vrea ca eu sa fac pasul asta si mi-a insuflat subliminal acest lucru ?” … ” Oare pasul asta e cumva fortat de catre masoni, care  … SE STIEEEE … conduc lumea ? “  … ” Oare nu cumva industria de armament sau cea farmaceutica sau bancile au un castig din pasul asta ? “  … ” Ok, eu trebuie sa fac pasul asta si pe urmatorul si pe urmatorul, ca sa ma duc la buda, ca altfel fac pe mine, dar daca sunt manipulat ? ”

O ardem eco

Restranse la inceput, rafturile cu produse eco si bio au inceput sa ocupe din ce in ce mai mult spatiu in magazine. Poate ca asa se explica de ce azi am cumparat o cutie de branza tartinabila eco! N-am cautat asa ceva, pur si simplu am observat abia mai tarziu ca pe cutie era aceasta remarca . Din curiozitate am verificat ingredientele : lapte ecologic , smantana ecologica si ceva E-uri – ecologice – m-am gandit eu, pentru ca mai continea si “guma guar” si “guma locust”. Cam multa, dupa parerea mea, caci branza era nitel cam elastica. Dar era un elastic ecologic. Biodegradabil pesemne.

Expira in ianuarie 2010, deci laptele ecologic si smantana ecologica au fost ajutate ecologic sa o duca mult si bine . Inteleg ca nu sunt “bio” adica cu lapte de la vacute nestresate, crescute pe o pajiste cu iarba nepoluata si mulse abia dupa toaleta de dimineata si masajul de relaxare, dar ce e asa ecologic la branza asta, totusi ? Nici macar cutia in care era asezata pentru ca era din plastic. O fi fost plastic ecologic, nu stiu, n-am verificat, dar daca maine nu mai gasesc cutia in frigider ca semn al degradarii biologice, o sa regret amarnic ca m-am indoit!

O fi preparata cu grija pentru natura, adica intr-o fabrica de lactate care nu polueaza ? Daca dai banii pe ea, 2% din suma se duc in vreun cont … eco ? Sau e vorba despre interactiunea dintre (micro)organismele care ajuta la fermentare si mediul inconjurator ? Vacutele alea u elibereaza mai putin CO2 dupa digestie ? Au Euro 4 ? Economisesc energia ? Recicleaza ?

Nu-i banuiesc pe producatori ca au mintit; poate chiar au o fabricuta ecologica, cine stie ? ( de fapt o sectie pentru ca firma e mare, deci ar fi trebuit sa aiba mai multe produse eco daca era asa ), dar tare mi-e mie ca o sa atarnam etichetele astea cu “bio” si “eco” la orice e mai de la mama lui, mai simplu sau mai din bumbac si ca o sa uitam ce inseamna cu adevarat “eco” sau “bio”. Si n-ar fi greu ca producatorii sa “scape” catre latura asta, mai ales ca in ultima vreme “eco” e cool, “bio” e ceva catre ce putem tinde, intoarcerea la natura e din ce in ce mai trambitata, iar banii obtinuti ar fi frumusei. E o nisa a pietei care trebuie exploatata pe drept cuvant, dar unde ai si putea pacali cu usurinta.

Asadar, azi am mancat ecologic si am sughitat ecologic la urma. Am o dilema, insa : ce naiba fac cu cutia aia de plastic ?

Joaninha

Cardinalul

Vineri seara, la intalnirea gunoierilor, i-am promis ca o sa-i dedicam un post in weekend-ul asta. Am fi putut sa o facem ieri seara, ca tot era Halloween-ul , dar n-aveam dovleci pe aproape, asa ca am amanat pentru astazi. Tot n-am gasit dovleci, dar ne-am descurcat, asa ca iata dedicatia pentru cel ce a organizat pana la urma reuniunea prieteneasca (si tovaraseasca):

Toamna la fereastra mea

E sambata si e toamna. Ne-am trezit destul de devreme, chiar daca aseara am fost intr-un grup de prieteni pana tarziu ( n-o sa va povestesc aici despre aseara, sigur or s-o faca altii mai bine decat mine ) si cum nu aveam vreo treaba importanta, am prelungit dimineata pana pe la 11 cand ni s-a facut foame, semn ca stomacul se trezise.

Eu am facut omleta-cu-ce-mai-e-in-frigider care deja este brunch-ul nostru de weekend si care iese exceptionala de fiecare data ( scuzati modestia ), iar KS a dat o fuga dupa cateva cumparaturi marunte.

Am deschis fereastra bucatariei si mi-am asezat coatele pe pervaz. Mirosea a toamna si curtea din fata ferestrei pare acum mai mica, precum un om care, ajuns la batranete, pare ca se strange si scade din inaltime ca si cum corpul lui incearca sa economiseasca energia care i-a mai ramas . Lianele de vegetatie de asta-vara au ingalbenit, hortensiile movulii s-au scuturat si gazonul verde care se mentine proaspat pana tarziu datorita umbrei din aceasta curte interioara era acoperit de frunze galbene.

O pisica pestrita urmarea o vrabiuta care-si cauta locul pe ramura unui plop. Atenta, incordata, nici nu stiu cum de-am zarit-o pentru ca era una cu peisajul, atat de nemiscata statea. M-am dus fuga dupa camera sperand sa o mai gasesc acolo si spre norocul meu am reusit sa-i fac o poza exact inanite de a tasni.

Revolta de joi, lasata pe maine …

Cum creierul este un mecanism atat de viu si imprevizibil, meditarea de ieri mi-a fost transformata in revolta si levitatia in dezechilibru din cauza realitatii ( nu tv) care ma mai impinge de pe sfoara din cand in cand.

Daca un presedinte de banca aflat spre finalul contractului ar declara (de mai multe ori) ca banca ar intra in incapacitate de plata daca nu i se va prelungi contractul, ar fi el numit din nou ? Cat timp ar dura pana cand mii de oameni si-ar retrage banii din banca aia si s-ar pune pe butuci ?

Daca un presedinte de banca ar face mare tam-tam ca banca lui ar avea nevoie de un imprumut de 1 miliard de euro ca sa supravietuiasca, ba nu, de 2 miliarde de euro si fara astia ar da faliment, cine si cu ce dobanda i-ar da banii astia ? Si cat ar dura pana mii de oameni si-ar retrage banii din banca aia ?

Daca economistul sef al unei banci ar intarzia la intalnirea cu actionarii, ca sa stea la o barfa mica la bufet (Etno TV) cam cat de responsabil ar parea el si banca pe care o reprezinta ? Si cat de mult se vor gandi sa-i mai dea niste capital pe mana sau sa astepte sa fie schimbat ?

Din pacate banii din impozite nu pot fi retrasi din banca asta, atat de psihotic condusa. Dar cine ar mai depune bani in banca numita Romania ? Cine plateste dobanzile ? Cine suporta falimentul ? Cum era ? De ce ne e frica nu scapam.

Dar ca sa nu va las cu un gust amar, va aduc aminte ca maine incepe festivalul national de teatru si sunt destule piese interesante, chiar daca nu stiu daca se mai gasesc bilete prea multe. Si  sunt mult mai bine puse in scena decat alea din campanie. Si azi e iarasi intalnire intre prieteni. Caci se poate si levita impreuna, mintile luminate sa fie acolo, atat e nevoie.

Iar Joaninha picteaza cel mai complex tablou de pana acum, asa ca ramaneti pe frecventa sa-l vedeti. Ce am vazut eu pana acum arata tare fain. Si daca sunteti cuminti, poate va mai fac o prajitura in weekend.

Sa aveti o vineri rapida,

Serpent

E joi, vine gandul de toamna pe la noi

Uite ca au trecut si zilele rasfate ale toamnei si s-a intors la morocasenia ei de fiinta cu sangele rece si privire sticloasa. Cand o vezi asa roscata-aurie si cand te mangaie cu mainile ei calde, te intrebi cum de o poti uri atata, chiar si atunci cand iti sufla prin par un aer racoros. Dar cand te trezesti dimineata si o vezi cum se uita prin tine nepasatoare si cand intinzi mana sa o atingi si ii simti pielea rece si zgrunturoasa iti aduci aminte iar de ce nu poti niciodata sa-ti fie draga decat temporar. Asta e toamna, o femeie frumoasa ce imbatraneste si se acreste. Doar ca in unele zile isi aduce aminte cum sa traiasca viata opulenta de odinioara.

Si cand toamna isi scormoneste in propriile amintiri te face si pe tine uneori sa deschizi cufarul cu haine vechi. Iar eu acum mi-am adus aminte de liceu. Si in afara de faptul ca timpul mi-l ocupau informatica, baschetul si muzica, am avut o perioada in care eram fascinat de Blaga, citeam eseuri, stiam poezii, discutam despre cu cativa prieteni la un pahar de vin noaptea pe la 1, in barul nostru preferat (de fapt singurul bar de rockeri din apropiere). Asa ca m-am apucat sa recitesc azi din poeziile lui. Si daca atunci eram fascinat mai mult de fatidic (cumva paradoxal fata de optimistul care am fost dintotdeauna), acum mi-a atras atentia si m-a facut sa zambesc asta:

Leapsa pe ghinioane

Am primit o leapsa de care n-am avut timp sa ne ocupam in weekend, asa ca o executam acum, repede si bagam foaia cu tema intre celelalte lucrari, poate nu se prinde nimeni ca am intarziat.

So:

Ghinionul – un lucru de care te loveşti involuntar, fără a deţine control asupra sa, la care cauţi soluţii pentru a-l depăşi. PS: Poate fi considerat ghinion şi necâştigul la Loto, dar acesta este un ghinion general al românilor, nu unul personal.

Stam si ne gandim la ghinioanele noastre, pisici negre, marti 13 si, in timpul asta, la televizor se desfasoara campania electorala. Asa ca, uite, un ghinion poate sa fie ca Brucan a avut dreptate. Sau a fost optimist.

Ghinion a fost si ploaia de la Novarock, taman cand sa inceapa Metallica. Sau ca acum vreo doua zile mi-am spart cana de lut in care inmuiam pensulele si m-am amarat tare pentru ca era cadou de la sora mea.

Au trecut vreo 10 minute de cand ne gandim la ghinioanele noastre, iar daca n-am reusit sa scoatem ceva mai bun de atat, inseamna ca suntem niste oameni chiar norocosi. Sau pe care i-a ocolit ghinionul.

Prostia – lucruri făcute la repezeală, negândite, cu efecte negative asupra ta.

O-hooo. Eu, Joa, preiau aici cuvantul. Adica o-hooo, lucrurile facute la repezeala sunt definitia mea. Si nu-i vorba de prostia aia care e legata de nestiinta, ci e vorba de aiureala, superficialitate si lipsa de rabdare. Yeap, that’s my second name. Dar am asa un noroc sa pic in picioare, ceva de speriat! “La barza chioara, ii face D-zeu cuib” – stiti vorba asta ? Cred ca eu am inspirat-o. Si mereu am zis ca o sa mi se duca naibii odata norocul asta in care se rezolva lucrurile pe ultima suta de metri, stau cuminte si casc ochii o perioada, dupa care – pac! Iar o comit. O fi adrenalina de vina, nu stiu …

KS nu se lasa mai prejos si imi sopteste ca de multe ori are tendinta de a duce glumele prea departe si de a-i ranii pe altii cu asta.

Necazul – poate fi numit şi ghinionul suprem. Sunt acele lucruri/fapte ce nu pot fi prevăzute sau prevenite, cu efecte grave asupra persoanei tale, ce pot să dăinuie mult timp după petrecerea lor.

Un necaz comun este ca am ajuns in situatia de a rani niste oameni apropiati noua, chiar daca am incercat sa facem echilibristica cu farfurii. Nu ne-a iesit si cred ca nu iese nimanui, niciodata.

V-as mai spune ca am pierdut doua persoane dragi in acelasi an , 2000 si ca mai trec la categoria necaz si lucrurile legate de sanatatea celor dragi mie ( chiar acum, de exemplu, bunica mea e in spital ).

Sunt curioasa cum e cu ghinioanele astea pe un pamant patrat, asa ca, mada - ai leapsa !

Joaninha

Dupa un an …

Ei bine, astazi s-a implinit un an de la fuga noastra impreuna de care povesteam aici. Un an de cand am simtit cum e sa explodezi de fericire, de cand ne-am urcat pe stanci si strigat iubirea noastra inspre mare. Marea noastra. Pentru prima oara.

Asa ca pe joi ne-am hotarat sa ne vizitam din nou buna noastra prietena si protectoare si asta era planul “secret” pentru ziua de azi. Nu ne propusesem o ora anume de plecare, dar ne-a ajutat si schimbarea orei sa ne trezim relativ devreme, asa ca pe la 11 era deja pe asfaltul autostrazii. Pe la 12 si jumatate am strigat ” SUNTEM LA FETESTI, BAH ! PE AUTOSTRADA !” si intre timp am mai si cantat cu voce tare diverse cantece ce se insiruiau intr-un “shuffle” perfect de pe cd-urile noastre pregatite pentru astfel de ocazii.

… dintr-o mie de masti colorate/ eu te-am ales …  nisipul sa fie ud/ iar marea un pic amara … and nothing else matters …

Si am ajuns aproape de plaja, am lasat masinuta la iarba verde (de fapt si pe drum am remarcat ca inca era o multime de verde pentru aproape sfarsit de octombrie si copacii erau grupati in combinatii minunate de culori) si imbracati bine (ca doar aveam deja experienta climei de la mare din octombrie si decembrie) ne-am apropiat de nisip. Cerul era incredibil de senin si soarele se chinuia din rasputeri sa acopere racoarea vantului cu care ne intampina marea.

Planuri si crocodili

Nu-s crocodili, am vrut doar sa va atrag atentia :p

Zilele astea au fost pline-pline, mai mult cu munca si oboseala, dar am strecurat si iubirea intre un somn frate cu lesinul si o sedinta care a durat pana la 10 noaptea.

Si ce planuri am facut ? Pai azi, de exemplu, am aruncat o privire asupta pietei imobiliare austrice. Si am vazut apartamente dragute de inchiriat. E o varianta de viitor si nu stiu de ce azi ne-am trezit cu ideea asta in minte mai ceva decat in alte zile. Pe mine ma sperie putin gandul, va zic drept, nu-s asa curajoasa ( si oare de ce, ca doar am mai lasat totul balta o data ? ), dar dupa ce am cautat apartamente si locuinte ( pentru KS ar fi mai simplu sa-si gaseasca job acolo ) parca m-am mai acomodat cu ideea. Ich bin … du bist ..

Avem cateva idei pentru anul urmator, cateva directii, iar deznodamantul depinde mult de iarna asta, de ceea ce o sa se intample pe plan personal si cu alegerile din toamna …

Mai sunt planuri de weekend, de data asta legate de bunici. Pe unul sa-l scoatem in parc, pe celalalt – din pacate – sa-l vizitam la spital. Plus inca un plan secret pentru duminica, o idee care ne-a venit aseara mai mult din joaca, dar care se leaga de anul trecut.

Weekend frumos tuturor,

Joaninha

Platouas cu ganduri

• Primul concert la care am fost noi “impreuna”, fara a fi de fapt impreuna a fost Pink Martini in 2007.  Acum am aflat ca ar veni din noua in Romania cam peste o luna. Trecand peste faptul ca in cazul nostru e singurul concert la care nu exista un link de unde sa cumperi bilete, ci doar un numar de telefon, uite ca a mai aparut un concert de bifat anul asta. Ne-am cam destrabalat in zona asta.
• S-a votat motiunea impotriva guvernului de vreme rea si avem intermediar vreme buna (daca nu credeti aruncati un ochi pe geam ). Sa ne bucuram de ea zic si sa cerem sa ni se dea soare, plimbare, cer senin si veselie la tot poporul. Macar pana saptamana viitoare cand probabil va si numit un al guvern de vreme rea, de data asta pana prin primavara. Sper doar sa tina vremea frumoasa pana duminica, caci in weekend am o datorie de platit, sa-mi plimb prin parcul bunicul care m-a plimbat prin atatea parcuri cand eram mic …
• Exista prea putini manageri romani care stiu stiu ce e aia leadership. Si si mai putini patroni romani care stiu de fapt sa conduca. Inca se poarta seful care urla zilnic. Si care cere seriozitate si corectitudine maxima subalternilor desi el intarzie plata salariilor si vine din cand in cand cu cate un prieten care sa fie “servit” preferential. D-aia imi place mie ca-s corporatist si am un sef strain.
• In ciuda soarelui, situatia ramane la fel de cafenie in jur. Se injura, se scuipa, se fac bulbuci la televizor. Mi se pare mie sau Vadim a inceput sa aiba un concurent serios pentru postul lui ? Lipsesc doar mitralierele si stadioanele, ca in rest … Oricum, ramane cum am stabilit … indiferent cu cine votati, important e sa MERGETI SA O FACETI !
• Lectiile de germana merg bine, desi Joaninha mai rade de mine cand pronunt cu voce tare prin casa. Ei i se pare ca este o limba imposibila, la fel cum mi se parea si mie acum ceva timp. Dar pe mine ma motiveaza doua lucruri: ca invat usor pana acum si alternativa Viena din planurile noastre de viitor
• Suntem doi copii mari. Daca ne vedeti ca ne prostim si ne rasfatam pe strada, nu ne bagati in seama, traim in lumea noastra si suntem pasnici, nu atacam pe nimeni. Ne iubim si ne este bine asta. Mai ales ca e si gratis, ca altfel ar fi fost mai complicat pe criza asta
• Au inceput sa apara magazine goale (inchise) si pe strazile adiacente, nu numai pe Calea Victoriei. Vreo doua dintre spatiile de pe Calea Victoriei au fost luate de doua firme care vand ceasuri si una dintre ele si bijuterii. Destul de scumpe. Asa cautare sa aiba lucrurile astea in Bucurestiul asta in plina “inflorire” economica ? Sau adaosul e suficient incat sa traiasca din cateva vanzari pe luna ?
• Bucurestiul cred ca este orasul care miroase cel mai mult a pipi din toata Europa. Si mai ales prin centru. De ce ? Pentru ca proportia de oameni needucati este extrem de mare. Chiar ieri in plimbarea noastra am dat peste un marlan ce se oprise la una mica langa un zid. Cand ne-a vazut ca venim s-a incheiat repede si a fugit vreo 50 de metri mai incolo si s-a oprit dupa o bena de gunoi si si-a continuat actiunea. Dar si pentru ca e asa greu de ghicit ca un oras de 2 milioane de locuitori are nevoie de un numar suficient de bude publice …
• Au inceput sa ne zboare gandurile la vacantele de anul viitor. Ce fain e preludiu la un concediu, cand incepi sa desenezi pe harta pe unde o sa mergi, cand te gandesti la ce o sa faci, cand cauti sa vezi cat faci de la aeroport pana in centrul orasului, in cazul in care trebuie sa stai 7 ore pana cand ai zborul de legatura. Si cand iti imaginezi pe unde ai putea sa te plimbi sau cat de albastra o sa fie apa marii. Si vezi deja strazile marginite de frumoase case ce au inca semnele opulentei coloniale si masinile vechi ce circula pe ele. Vezi nisipul alb si simti in obraji vantul umed ce bate dinspre mare. Si te gandesti daca oare poti inghesui langa ele si orasul care respira cea mai multa arta pe metru patrat si nu orice fel de arta … si asta dar datorita unei familii ce a ramas astfel in istorie ca sufletul si sponsorul Renasterii … sau daca poti ajunge iar pe malul lacului ce ti-a taiat rasuflarea anul asta cu incredibilele imagini ce ti le-a infipt in retina …

Hai sa mai si traim, bine ?

Serpent

Ucenicul vrajitor

Ce-a mai plouat si weekendul asta ! S-a murat natura, s-a inmuiat ca o leguma pusa in saramura, a aruncat cu stropi in geamurile casei ( acolo unde nu mai mult de acum o luna poposise un fluture obosit de atata zburat in soare )

si a lasat peste zi doar o lumina difuza. A fost liniste, orasul cred ca a dormit sau asa ni s-a parut noua.

Cum iesirea in natura s-a cam sters de pe lista, ne-am ocupat timpul in casa mai mult, cica ne-am odihnit chiar daca azi ( e luni dimineata cand scriu asta ) ma simt de parca am fost la trei nunti si cinci botezuri si n-am apucat sa dorm deloc. Vineri seara parea ca se apropie un sfarsit de saptamana atat de luuung, incat aveam impresia ca trebuie sa ma antrenez cumva pentru atata stat si lenevit, dar a trecut atat de repede incat duminica noaptea mi-am amintit ca nici macar nu facusem tot ce-mi propusesem.

Insa un lucru a fost facut si a fost facut bine : tort de lamaie si capsuni, fara capsuni,dar cu cirese din compot.

Si s-a apucat Serpent de treaba pentru ca el e cofetarul sef. Mai intai, reteta. Care a fost aleasa dupa poza, adica am cautat mai intai imagini cu diferite prajituri, iar cea care arata cel mai bine a fost desemnata castigatoare. Apoi lista de cumparaturi in care am inlocuit capsunile cu ceva mai de sezon … ciresele din compot. Dupa ce am venit acasa cu toate si ne-am mai incalzit nitel, a inceput nebunia aromelor : coaja de lamaie rasa, ciocolata alba topita, pandispan pentru blatul tortului … mirosea la noi in bucatarie de parca venea Craciunul!

Fragmente de mar

Buna dimineata !

Incerc sa spun asta foarte hotarat si cu o voce puternica. Nu-mi iese. Mi-e lene. Dimineata mi-era atat de somn de parca as fi dormit doar vreo doua ore. Si Joaninhei la fel. Eram doua fantome (simpatice totusi ) ce bantuiau prin casa. Nici macar mirosul de ness fierbinte nu mi-a dat vreun impuls. Si ne-am gandit oare pe la ce ora am adormit ? Habar n-avem, probabil undeva intre 1:00 si 3:00 dimineata. Caci azi-noapte am stat la povesti intinsi in pat, cu lumina stinsa si semi-adormiti. Ne-am adus aminte din lucrurile frumoase ce ni s-au intamplat de trei-patru ani incoace, de cand ne cunoastem si de cand am inceput incet-incet sa ne construim zile frumoase impreuna. Tot mai multe. Si ne-am adus aminte de inceputuri, de cand au aparut primele semne de indragosteala, de cum ne alergam unul pe altul prin vorbe si cum ne asiguram ca nu-i nimic, ca de fapt totul este doar o joaca. Ca doar noi suntem oameni maturi si rationali, nu ne incurcam noi cu prosteli din astea, cu iubire si visare, aveam alte lucruri mai bune de facut in viata. Si ne-am mai amintit cat de mult ne-a luat sa nu ne mai opunem evidentei si ca pana la urma probabil ca s-a plictisit si viata de nehotararea si telenovela pe care o construiam si ne-a inscenat un accident. Ne-am adus aminte cat de mult ne-am bucurat pentru fiecare mic pas in plus. Si cum practic am dat inapoi dupa fiecare, pentru ca nu trebuia sa se intample si cum invatam dupa aia sa traim cu fiecare noutate ce aparea in relatia noastra.