Diverse 27 iulie 2010
Posted by Joaninha in Jurnal de expat, Marul de fiecare zi.Tags: diverse, plimbare, timp liber, viena
5 comments
- Dupa 8 ore bune de somn, gramatica limbii germane mi s-a parut azi mai accesibila. Am fost mai vioaie, am raspuns mai mult ( mi-a placut ca au fost discutii libere cu toata grupa, nu numai in grupulete mici, vreo 10-15 minute sau … balmajeli libere
), ba chiar mi-am dat seama ca stiu mai bine decat alti colegi care stau in Viena chiar si de cativa ani. - Azi am vazut si primii vecini din bloc. Prima, pe la pranz, o vecina in varsta. De uimita ce am fost ca mai locuieste cineva in blocul asta ( e intotdeauna liniste ), am salutat-o cu Guten Abend .
- Deoarece KS avea azi vreo doua sedinte, iar afara a iesit soarele si a fost placut, mi-am luat caietele si m-am dus in parc sa imi fac temele. Am pornit la pas pe Mariahilferstraße, am cascat ochii la toate vitrinele si am intrat in cateva magazine : reduceri peste tot si la toate. Carti, haine, incaltaminte, genti, carucioare pentru copii, seturi de lenjerii de pat, perne, vase de bucatarie, tot! Cand ii apuca reducerile, ii apuca !
- Eu imi cautam un portofel mai vesel asa, dar n-am gasit. In schimb m-a inveselit Shakira care se auzea in toate magazinele. Chiar si acum am in cap Waka Waka eh eh …
- Am trecut pe la MuseumQuartier si am luat cateva pliante cu expozitiile care sunt acum. Le-am studiat in liniste, in parc, pana cand a venit o pala de vant – nu stiu de unde! – si mi le-a imprastiat pe gazonul de langa banca. Acum aveam dilema romanului : sa ma ridic sa le strang si sa las geanta pe banca sau sa iau si geanta cu mine ? Am lasat geanta pe banca, insa am tras cu ochiul la ea
- La plecarea din parc, o doamna cu accent de rusoaica m-a intrebat, aratand cu degetul intr-o directie : Mariiiii Tereziiiiii ? Pentru ca directia era buna, am zis tare : Ja ! Dupa care m-a apucat rasul in sinea mea …
- A nascut prietena mea!
Are un bebe sanatos, amandoi sunt bine si cred ca o sa ii facem o vizita dupa ce o sa se puna nitel pe picioare . - Ne-a zis cineva ca apa de la robinet de aici ar fi potabila. Nu ca in alte orase nu ar fi ( macar cu numele ), dar asta e tratata nu stiu cum si e buna. Am incercat si e chiar buna, iar daca o lasi cateva secunde sa curga, e rece ca de la frigider aproape.
- La intoarcerea din plimbare m-am intalnit cu alt vecin. Avand lectia de la pranz, l-am salutat cu Guten Tag, desi era vreo 17.30 . Eu cred ca se accepta.
Turist prin Viena (1) 24 iulie 2010
Posted by KingSnake in Turist prin Viena.Tags: muzica, plimbare, zambet, foto, ploaie, viena, photo, Rathaus, music, Hofburg, Vienna by night
18 comments
Iata ca in sfarsit l-am ascultat pe Asterix si am luat si aparatul foto cu noi prin plimbare, asa ca azi inauguram telenovela (Seifenoper) Turist prin Viena. Dar pe care o incep printr-o pauza publicitara. A trecut iata si a doua saptamana aici si prima mea saptamana de munca. Am remarcat cu suprindere ca initierea in tainele noului job nu s-a facut prin metoda aruncatului direct in mijlocul piscinei (metoda care mi-a folosit insa atunci cand am luat lectii de inot, mic fiind), care mi-a fost aplicata cand m-am angajat prima oara, precum si de fiecare data cand am schimbat radical zona jobului. Dar nu, am avut o saptamana de stat frumos pe marginea piscinei, in colac, cu o cafea langa si de lecturat tot felul de informatii, prezentari, rapoarte etc. E drept, de luni intru direct in mijlocul actiunii, dar acum sunt pregatit.
In rest ne-am ocupat timpul cu invatat limba germana, cu rasfat, cu iubire, cu plimbari, cu The weekest link si emisiuni cu operatii estetice (cam asta e interesant pe cele doua canale tv in engleza pe care le prindem, exceptand CNN, BBC si alte d-astea de stiri). Pana acum ne-am plimbat fara sa facem fotografii, pentru ca era ca si cum inca ne obisnuim cu orasul, in felul asta nou de a-l simti, ca al nostru. Dar aseara ne-am adus aminte de cererea publicului (in special cel ferchezuit) si am luat si camera in drumul spre iesirea din casa. Ne-am organizat intr-un minitur “Vienna by night”. Am luat metroul pana la Volkstheater si am iesit langa parcul poporului (Volksgarten) si Hofburg.
Cum facem parte din poporul care locuieste aici (avem si documente ce o dovedesc) am zis sa facem o mica plimbare pe acolo sa vedem cum au grija de parcul nostru. (mai mult…)
The City 22 iulie 2010
Posted by Joaninha in Picturi.Tags: acrilic, oras, pictura, Picturi, tablou, tablouri, The City
7 comments
Mecanisme metalice, legaturi puternice, tic-tac-ul vietii, graffiti, trafic noaptea … asta e orasul meu !
Joaninha
Cum sa ne ratoim ? 20 iulie 2010
Posted by Joaninha in Uncategorized.Tags: gatit, masa, mncare, musafir, rata, rata la cuptor
16 comments
Sambata sau duminica asteptam un musafir. Primul si probabil singurul pentru o perioada de timp. Nu ne faceam noi probleme cum sa-l primim, ca doar am mai avut lume la masa si ne-am descurcat onorabil. Numai ca de data asta, raspunsul la invitatia noastra a fost “bai, ce-as manca o rata la cuptor!”.
Deci rata la cuptor sa fie. De mancat am mai mancat, de facut n-am mai facut. Am cautat retete pe good ol’ Google si am gasit cateva. Pare usor de facut, insa ar fi doua probleme : una este ca prietenul nostru a zis ca stie el de unde sa cumpere macaitoarea creatura si ca o sa o cumpere el, asadar nu avem timp sa o lasam la frigider, cu mirodenii; a doua problema ar fi ca gasesc numai retete de rata + fructe, iar combinatia asta nu prea e pe placul oricui.
Care stiti vreo reteta buna de rata la cuptor, gustoasa, usor de facut si care sa nu contina ceva chestii greu de gasit pe aici ( imi vin acum in minte leusteanul si borsul, dar nu e cazul ), va rugam sa divulgati secretul si sa ne invatati si pe noi.
Promitem ca unul din noi o sa distraga atentia musafirului, in timp ce celalalt o sa pozeze rata, ca sa v-o arate si voua. Asta daca nu alegem vreun restaurant prin zona.
Joaninha
O leapsa si o rugaminte 18 iulie 2010
Posted by Joaninha in Picturi, leapsa.Tags: leapsa, flori, Colorkitchen, desktop
17 comments
Am primit o leapsa de la Ada, care a primit-o la randul ei de la o vulpita.
Chiar nu mai primisem de ceva vreme o leapsa … Despre ce e vorba ? Cica sa punem ce poza avem pe desktop. Numai ca noi nu avem doar o poza, ci avem un album intreg ! Adica toate pozele salvate in notebook defileaza de mama focului. Deci ce sa punem ? Asa ca am zis ca punem poza care o sa fie pe monitor in momentul in care o sa alegem sa inseram imagianea … asa ca iata ! Floricele pe campii. Ne cerem scuze daca v-am dezamagit
Dam leapsa mai departe marmotei si Sashei ( te rugam, unul handmade ).
Urmand exemplul crocoditei , va anunt, cu intarziere de vreo doua saptamani 
, ca tablourile mele si-au gasit loc pe Facebook. Care vreti, care puteti, cautati Colorkitchen si dati un like, if you like (them).
Joaninha
Strazile 16 iulie 2010
Posted by Joaninha in Jurnal de expat.Tags: 15.Bezirk, cartiere, expat, strazi, viena
16 comments
Aseara, caldura ne-a alungat din casa. Dupa ce-am facut dusuri peste dusuri, am baut apa, ceai rece si am mancat inghetata, am considerat ca solutiile indoor au fost epuizate, asa ca dupa ce s-a lasat intunericul, am lasat toate ferestrele deschise si am plecat pe strazi.
Cum drumul catre centrul orasului era cunoscut, am zis sa exploram si partea cealalta si sa ne afundam in cartier. Turci in fata pravaliilor, arabi stransi in grupuri, curve ( albaneze, probabil ) pitite pe cate o straduta mai ingusta sau chiar mai curajoase, stand la coltul strazii, politie in patrule, austrieci in varsta iesiti la o inghetata sau o bere, tineri in grupuri, dar si multe tinere singure. O intreaga amestecatura de personaje care s-ar fi potrivite in zone diferite, dar care erau toate adunate pe o singura strada. Cu cat ne duceam mai mult catre periferia cartierului, cu atat personajele deveneau mai bizare, mai strambe, de parca le vedeam intr-o oglinda care deformeaza, ca la balci.
Ne-am intos si realitatea a inceput sa se schimbe si lumea sa devina din ce in ce mai normala, de parca cineva se juca cu un cursor al strazii si il regla catre cotele cunoscute.
Bun, deci cand va fi sa ne mutam, ar trebui sa vedem cum arata cartierul noaptea. Si tot mergand asa, am ajuns pana in alt district care era cat se poate de linistit. Citisem pe net despre diferentele dintre cartiere, iar din cate am vazut pana acum, informatiile se verifica. Fara a parea pretentiosi, daca tot am venit sa locuim in Viena, macar sa ne simtim ca in Viena. Stim ca lucrurile astea sunt mai in toate orasele mari, dar daca avem de ales, de ce sa nu evitam ? Asa ca avem o arie injumatatita de cautare, conditionata si de departarea de serviciul lui KS.
Cea care ne-a grabit catre casa a fost o furtuna iscata nu stiu de unde, dar binevenita dupa zilele astea caniculare. In fine, am dormit bine, in ciuda tunetelor si fulgerelor !
Dimineata era un cer atat de albastru si caldura se simtea deja tare, pe parca ploaia de peste noapte fusese doar o iluzie.
Azi, in drumul catre casa, m-am dus nitel mai departe, pe strazile din cartier pe unde ne-am plimbat aseara. Aveam nevoie de o panza noua si aseara am vazut ca era acolo o librarie unde stiam ca au panze. Nici urma de personaje ciudate! Orasul asta din oras se despacheteaza noaptea.
Joaninha
Apfel 14 iulie 2010
Posted by KingSnake in Jurnal de expat, Marul de fiecare zi.Tags: cald, cumparaturi, jurnal de expati, plimbare, viena, Wien
22 comments
Au mai trecut cateva zile de Viena. Luni am mers si ne-am inregistrat domiciliul (Meldezettel) si am fost si am intrat in posesia cardului de (viitor) salariu si cu asta am cam terminat pentru o perioada cu treburile administrative. Mai trebuie sa rezolvam cu asigurarea Joaninhei, dar asta dupa ce o sa primesc eu e-cardul meu de asigurare. Asa ca zilele astea sunt ca in concediu. Eu, ca Joaninha e o scolarita silitoare si se duce in fiecare dimineata la germana. Am fost si eu aseara la prima mea ora de germana (cu un nivel mai sus decat ea, dar cum ea face intensiv prin septembrie o sa fim la acelasi nivel) si dupa aia iubita mea a venit sa ma ia si am fost in prima plimbare noctambula sau mai curand serala prin Viena.
A fost frumos, am mers pe jos pe Mariahilfer (caci institutul german e in apropriere), pe langa MuseumsQuartier, am tras de coada calul Mariei Theresa, am ocolit cu gratie Volksgarten si gardurile montate in fata primariei (pentru ca incepand cu 19 iulie e un festival de film acolo, in fata la primarie) si apoi ne-am tarat picioarele obosite catre cea mai apropriata statie de metrou. Drumul nu a fost atat de lung, dar pana la institutul german mergem pe jos (cam 25 de minute) si eram si molesiti de caldura de zilele astea. Vineri si sambata se anunta si mai cald, cam 36 de grade, asa ca azi de dimineata cautam locuri de mers la plaja si baie si sunt cateva. Aseara am luat aparatul foto cu noi, dar inca n-am facut poze. Poate data viitoare.
Insomniacul din mine se pare ca este concurat serios de mica diferenta de fus orar si mai reusesc sa adorm pana in 12. De fapt am reusit o singura data pana acum, aseara. Frumoasa mea iubita adoarme chiar mai devreme si doarme neintoarsa. Dar e bine, ca adorm si eu zambind cand o vad acolo langa mine, dormind ca un copil cuminte. Si bine face, ca saptamana asta ea e cea care se trezeste prima si face cafeaua. 
Dar de luni incolo o sa-mi intru si eu in ritm si or sa se inverseze rolurile. Dimineata.
Am fost si la cumparaturi ieri si am umplut un cos (deh, trebuia sa cumparam de toate, asa, de inceput) si am facut comparatie cu ce luam prin tara si am iesit cam la aceiasi bani . Carnea, legumele si fructele sunt mai scumpe putin, dar sunt compensate de altele, in special de o delicioasa inghetata pe care am savurat-o cand am ajuns acasa, drept recompensa pentru efortul depus. Dar nu pe toata, tocmai mi-am adus aminte ca mai sunt 4 cornete in frigider. 
Pe strada se vorbesc multe limbi est-europene, in special sarbo/croato/sloveno/bosniaca. La curs am colegi 3 spanioli, 2 francezi, 3 italieni, un slovac, 2 romani si o englezoaica. E interesant tot amestecul asta de culturi si varietatea din jur, in ciuda faptului ca Austria nu e o tara care sa incurajeze emigratia.
Sa aveti o saptamana linistita,
Serpent
Lectia de germana 12 iulie 2010
Posted by Joaninha in Jurnal de expat.Tags: cursuri germana, germana, lectii, profesor
27 comments
Ziua I la cursul de germana. Prima pentru mine, a patra pentru colegii mei de clasa care au inceput inca de miercuri.
Inca de aseara am fost in cercetare, sa vad cam cat fac pana la Institutul German si pe unde e si bine am facut! Cladirea e in renovare si cred ca as fi ignorat-o cu desavarsire. Fac cam 25 min pe jos. Dimineata a fost placut, inca era racoare, dar la pranz e cald rau. Mai am o varianta cu metroul, insa e doar o statie mica si in rest ar fi tot de mers pe jos …
“Profesoara” pe care mi-o imaginam e un tip de 34 de ani, imbracat in bermude cu patratele ( cred ca e o moda aici, sunt pline strazile de bermude cu patratele ) si incaltat cu slapi. Vorbeste numai in germana, chiar daca intrebi sau raspunzi in engleza, face imediat traducerea. Pana si indicatoarele catre sala de curs erau in germana, lucru care m-a amuzat nitel pentru ca erau o gramada de informatii trecute acolo. Probabil ca o sa le pot citi la finalul cursului.
Prima ora am fost lasata in pace pana am intrat in ritmul celorlalti, dupa care mi-a pus si mie intrebari. “Ghinionul” meu ca am un nume usor de retinut, ca mai am si colegi din Thailanda, China sau Nigeria ( ? ) cu nume nu asa de simple. Dar m-am descurcat bine si pana la urma chiar ma uitam la profesor sa ma numeasca pe mine ! Mi-a zis si “sehr gut” dupa ce am citit ceva :)
Suntem 14 in grupa, 3 ! din Romania, un albanez, o italianca insarcinata, un american, doua sarboaice, o chinezoaica, o thailandeza, un nigerian ( ? ) , un londonez, un tip din Kenya si inca o asiatica, dar nu am auzit de unde e pentru ca vorbeste foarte incet . Europenii si americanul se descurca cel mai bine, iar asiaticele cel mai rau. Au probleme cu pronuntia, nu pot spune anumite sunete, iar la un exericiu despre un anumit Herr Alexis, l-au facut pe bietul om in toate felurile pentru ca nu puteau pronunta “cs” !
La pauza am primit si lectiile la care am lipsit si profesorul m-a asigurat ca nu e nevoie sa le invat pe toate pana maine, desi eu cred ca o sa ma uit pe toate diseara ca sa imi fie mai usor . Ah, am si tema pentru acasa, sa nu uit : trebuie sa aducem poze cu familia noastra, sa o prezentam si mai am 4 exercitii din caietul de lucru.
Cred ca va dati seama ca mi-a placut. Deocamdata mi se pare bun ritmul in care se preda, se repeta destul de mult, colegii sunt draguti si atmosfera e relaxata.
Auf Wiedersehen !
Joaninha
Zu Hause 10 iulie 2010
Posted by KingSnake in Jurnal de expat.Tags: emotii, expat, jurnal de expat, prima zi, viena
19 comments
Sunt obosit. Doua zile de condus si de carat bagaje isi spun cuvantul. Dar sunt linistit si mi-e bine. Apartamentul este exact asa cum il vazusem in poze si totul este in regula. Cum in zona asta era principala mea grija si cele mai multe emotii, acum sunt linistit. Acum 10 minute am terminat de asezat toate lucrurile la locul lor ( va fi al lor pentru 3 luni, dupa care se vor intoarce in bagaje si se vor deplasa inspre locul lor pentru niste ani buni, dupa ce reusim sa-l gasim). Am gasit repede imobilul si pe domnisoara austriaca ce ne astepta pentru a ne preda apartamentul. Am apucat sa facem si ceva cumparaturi (pentru a nu muri de foame, mai ales ca duminica sunt multe magazine inchise) si chiar sa ne si preparam un pui austriac la tigaie. Ma doare putin spatele, mai casc din cand in cand si mi se inchid ochii, mai trag cu ochiul la finala mica, dar mi-e bine.
Nu resimt in nici un fel plecarea din tara, poate ca m-am gandit la asta prea mult de 6 luni incoace, poate ca am avut timp sa-mi iau ramas bun de la mai toata lumea, poate pentru ca stiu ca o sa venim des pe acolo, poate pentru ca inca nu constientizez sau poate ca mi s-a estompat atat de mult zona asta din minte incat nu conteaza. Poate ca o sa ma apuce mai incolo dorul de ai mei, dar cred ca si aici sunt vaccinat fiind destul de departe de ei si la Bucuresti. Poate ca e pur si simplu prea devreme pentru orice. Abia astept sa vad mai departe cum or sa mearga lucrurile. Stiu ca nu o sa fie usor, dar sunt extrem de increzator. Cu serviciul deja am inceput cu dreptul, adica ieri, pe drum, am fost anuntat de seful meu ca prima mea zi de munca va fi un liber . Si tot ieri seful cel mare a anuntat o petrecere cu toti si pe lista va fi si primirea celor noi veniti, adica si a mea. Asa ca din directia asta sunt numai semne bune. Sper sa invatam cat mai repede germana si sa incercam sa ne integram aici. Asta probabil va fi cel mai greu lucru de facut, dar ce naiba, nu suntem nici prosti si nici atat de nepopulari.
Cam atat momentan, pentru noi urmeaza practic o saptamana de vacanta acum, pana sa incep serviciul. Acum dau legatura corespondentului nostru artistic de la fata locului si iubitei mele minunate, Joaninha: (mai mult…)
Punct. Si de la capat. 8 iulie 2010
Posted by KingSnake in Jurnal de expat, Marul de fiecare zi.Tags: amintiri, bagaje, banca, emotii, lichidare, organizare
7 comments
Astazi a fost ultima mea zi de munca. De fapt impropriu spus de munca, caci a fost mai mult o zi organizatorica. Aproape toata ziua am fost ocupat cu fisa de lichidare. Aceasta este un document demn de a fi expus intr-un muzeu al torturii. Semnaturi peste semnaturi, cautare dupa numere de inventar, note de aprobat, ce sa mai, o multime de energie si de nervi consumati degeaba. Concluzia ? Mai usor iesi din puscarie decat din firma asta.
In fine, dupa ce am reusit sa am pretiosul document plin de semnaturi si l-am predat, m-am apucat sa-mi pun ordine prin fisiere si folderele din calculator, sa mut, sa sterg, sa arhivez, sa formatez. Acest ultim pas nu inainte de a compune si e-mailul de la revedere catre colegii cu care am avut de-a face de-a lungul celor 9 ani petrecuti in banca asta. Si cand am numarat cei 9 ani atunci m-a lovit emotia. Fusesem mult prea ocupat in ultimele zile cu organizarea pentru a ma gandi. Am scris in e-mail “9 ani” si m-am blocat. Am inceput sa ma gandesc la multe lucruri intamplate prin departamentele prin care am lucrat. Mi-am adus aminte de cei de la care am invatat, pentru ca apoi sa-i depasesc. Mai putin pe ultimul meu sef, care acum e board member la grup. E putin mai greu in cazul asta, dar nu ma las.
Dupa pauza de melancolie am terminat de scris e-mailul, am dat send si am zambit. Am inchis un capitol din viata. Nu doar din cariera. Las aici multi oameni care mi-au fost dragi si m-au ajutat si sustinut de-a lungul anilor. Multi oameni alaturi de care am lucrat cot la cot, multe ore, multe zile si uneori si multe nopti. Mi-am adus aminte de inchiderile de luna care durau aproape 48 de ore si din care fiecare apucam sa dormim maxim 8 ore. Si chiar daca poate i-am mai neglijat uneori, oamenii astia raman in amintirile mele. Poate cel mai ciudat moment a fost ala in care mi-am dat seama ca nu trebuie sa astept dupa cartea de munca sau alte acte si ca nu mai depind prea mult de legislatia de aici. Dar asta nu cred ca e motiv de tristete.
Am ajuns acasa inspre seara si am trecut in revista bagajele. Le-am ordonat in pozitie de drepti langa perete si am strigat ” Prezentati fermoar !”. Am scos, am bagat, am invartit, am strans, am desfacut, am rulat, am impaturit, am impins mai tare sau mai apasat si la final am iesit amandoi din camera obositi, dar fericiti. Bagajele sunt gata. Acum mai ramane doar o noapte si alarma de dimineata a ceasului. Si o alta bucata buna de viata.
Viena, venim !
Serpent
Buhuhu 6 iulie 2010
Posted by Joaninha in Marul de fiecare zi.Tags: sperietura, spirite, zgomote
22 comments
Doua bufnite stateau pe o creanga. La un moment dat, prima zice :
- Buhuhu!
La care a doua :
- Buhuhu in p**** ma-tii, ca m-ai speriat !
Zilele astea cat stam la mama am avut de ales intre dormit in dormitorul mic ( care a fost al bunicilor si unde s-a stins si bunica mea, cu 6 luni in urma ) sau in sufragerie. Am preferat dormitorul, mai ales ca aveam multe bagaje si sa nu ne apucam sa le desfacem in sufragerie. Mobila e noua, e mai retras decat sufrageria, asa ca parea alegerea cea mai buna.
Va dati seama ca nu mi-e frica si nu prea cred in povesti cu stafii, dar nu se poate sa nu iti faci ganduri sau sa nu stai cu urechile ceva mai ciulite sau sa iti tresalte inima la orice umbra care se misca. Cel putin in primele nopti asa a fost.
In prima seara, dupa ce instalasem bagajele acolo, ma duc eu singura si curajoasa sa caut ceva intr-o geanta. Si aprind lumina, ajung pana in mijlocul camere si POC! Lumina se stinge din senin si raman in bezna totala ! Ma linistesc cand imi dau seama ca ca nu-s foarte prietena cu intrerupatoarele ( ard becuri, imi cad butoanele alea pe jos etc ), deci asta trebuia sa fie cauza. Ce facusem ? Nu apasasem bine si butonul intrerupatorului ramasese cumva la mijloc intre pornit – oprit si a declansat singur!
In fine, vine si prima noapte. Eram destul de obositi, asa ca am desfacut canapeaua si ne-am culcat. Nu stiu cum am facut si m-am sucit, dar la cateva minute dupa ce am stins lumina, am scos un picior afara din patura si am atins o sacosa din rafie, din greseala ! CRACCC ! De data asta n-am mai respirat amandoi pentru cateva secunde! Dupa ce ne-am linistit si am incercat iar sa adormim, razand de sperietura noastra.
Dar nu trec cateva minute si in linistea si bezna care erau in casa se aude : CHIAAAAAUUUUUU !!! Asta nu mai e punga, zica cine-o vrea sa zica ! M-am ridicat direct in fund, cu gandul sa ne mutam in sufragerie. Noroc ca m-a linistit KS imediat : nu te speria, e stomacul meu!
Dupa asta au trecut cateva zile destul de linistite, ne-am obisnuit si cu casa ( chiar si eu care am trait atatia ani aici am uitat cum era ), nu mai “vanam” zgomote, iar tunetul de sambata dimineata – care m-a facut sa sar in picioare direct din somn, asa de tare s-a auzit – a fost un mizilic !
Azi m-am apucat sa reorganizez bagajele. Toate erau adunate in mijlocul casei, cutii, saci, aspiratorul – pentru vidat, masina de spalat huruia in baie, la televizor erau aceleasi discutii despre inundatii, eu eram bagata toata intre carti, pantofi si globuri de Craciun, cand … TRANC ! TRANC ! TRANC ! Cineva zgaltaia, da’ bine de tot, usa de la intrare! 
Mama era la munca, la fel si KS … Cine pu … ? Zilele trecute era un aurolac la scara, da’ nu pot sa cred … Escaladez repede maldarul de bagaje si pun si piedica de jos !
- CINE E ???
Liniste! Ma uit pe vizor – nimeni ! Ma dau un pas in spate si astept. Incepe iar sa se auda metalul usii : ZDRANG, ZRDANG !
- CINE EEE ??? – ma rastesc eu, desi imi simteam inima cum imi pulsa in urechi.
- O vecina, cine sa fie ?! ( vecina de deasupra care n-are toate tiglele pe casa, saraca )
Ii deschid si ii explic ca mi-a stat inima de frica, sa nu mai faca asa ceva. Cred ca eram galbena ca lamaia. Dar cum femeia nu e intreaga la mansarda, cum va ziceam, se uita la mine de parca eu eram nebuna :
- Ei, cum sa-ti fie frica – zice ea, pipaind barele de la usa metalica – ia uite ce usa ai!? Am apasat pe clanta ca Coana’ Paraschiva ( raposata bunica-mea, adica ) mai lasa usa deschisa !
Pai bine ca n-a venit sa-ti raspunda Coana Paraschiva …
Joaninha
Teleshopping 5 iulie 2010
Posted by Joaninha in aberatiuni.Tags: cumparaturi, diverse, la televizor, teleshopping
5 comments
Cu ocazia statului acasa , va prezint ce se mai vinde la televizor si ce mai cumpara ( oare ? ) oamenii. N-am mai vazut teleshopping de cativa ani, cred, de cat cu razatoarea Worner si nu mai stiu ce cutite nemaipomenite. Dar am recuperat, ca o “casnica” plictisita ce am fost si mi-am dat seama ca sunt in urma rau cu evolutia tehnicii! ( BTW, inca se mai difuzeaza “Tanar si nelinistit” . Am prins vineri 2 minute si tipa aia blonda, sotia lu’ Victor, plangea de ii sarea camasa de pe ea, dar fata nu i se schimonosea deloc de la plans, atatea operatii are ).
Asadar :
- o bila de spalat fara detergent. Hm, da, exista. Arata ca o razatoare sferica si cica se pune in masina de spalat si iti spala rufele fara detergent. Ba mai mult, cica tine 1000 de spalari. Probabil contine ceva substante care se elibereaza in contact cu apa si se mai adauga si frecarea … mda. Astept bila care sa spele si fara masina de spalat! O pui in cosul cu rufe si gata ! Aia da inventie!
Suflecata pan’ la brau
Ducea, ducea rufele la rau, mai …
- un aparat care alunga insectele si soriceii din casa. Adica nu-i omoara si ii lasa acolo cu picioarele in sus. Nu, asta ii pune pe fuga. Il bagi in priza, el emite nu stie ce dracovenii de unde in reteaua electrica, iar gandacii si celelalte insecte, de stresate ce devin, isi iau talpasita. Asta e cam ca la munca : intra seful in priza, te streseaza, iar tie iti vine sa-ti iei talpasita. Oricum, in unele case, o nevasta cu gura mare ar face treaba asta mult mai bine decat un aparat.
- reclamele astea se bat cap in cap : ba iti poti lua o tigaie care gateste fara grasimi sau un aparat de facut gimnastica pentru a avea muschi bine lucrati, ba nu-i bai! Daca nu gatesti cu tigaia aia si nu esti tocmai slabut, te strecori intr-un costum care te strange in talie si-ti ridica … anatomia, iar daca nu ai chef sa folosesti aparatele de gimnastica, exista si varianta lenesa, aparatul care te zgaltaie, maseaza si modeleza in timp ce iti vezi de treaba prin casa.
- foarte multe reclame la seturi de oale si la cutite speciale. La ce vremuri se anunta, mai bine fac reclama la un cutit care sa taie pofta de mancare.
- orice ai cumpara, nu ocupa loc in casa ! Toate se pliaza, se muleaza, se impacheteaza si se asorteaza !
Acum va las, ca am o dulceata de cirese amare pe foc . Noroc ca nu o sa ajung la faza de pus bigudiuri in par, ca zilele astea mai am si ceva treaba.
Joaninha
Heeei ! 1 iulie 2010
Posted by Joaninha in Marul de fiecare zi.Tags: buna dimineata, flori
4 comments
Heeei, buna dimineata ! Today it’s the first day of the rest of my life. Si m-am trezit asa zambareata si fresh, plina de energie, de chef si de “heeei!”.
Si tot invartindu-ma pe aici in cautarea a ceva de facut care sa imi consume acest “heeei!”, am deschis usa de la balcon, si atunci am zis tare : HEEEI! Si am zambit. Iata de ce :
Sa aveti o heeei zi !
Joaninha
PS : Soundcheck !
Martea mea spre miercuri 30 iunie 2010
Posted by KingSnake in Marul de fiecare zi.Tags: ea, eu, iubire, noi, plecare, visare, zambet
11 comments
O seara agitata. Un restaurant aglomerat. Seful meu pleaca. Lumea mananca si bea. Glume. Vorbe. Din cand in cand scapa cate o chestiune serioasa, cate o treaba nerezolvata, dar care este repede sufocata de o gluma. Ma uit in jur. Saptamana viitoare o sa ma despart de lumea asta. Am adunat noua ani aici, in banca asta. Mi-a fost bine. M-am si luptat sa-mi fie bine. Cu pretul de a fi categorisit ca afurisit sau arogant. Dar cei care au trecut de prima impresie stiu ca de fapt nu-s asa si ca doar nu ma las calcat in picioare. Ca tin la drepturile mele (asa cum le vad eu) foarte mult. De fapt cred ca asta a fost o parte definitorie si in decizia de a pleca din tara. Banii sunt si au fost doar o chestie adiacenta, doar sursa de confort sau mai mult asigurare impotriva stressului. Ma uit in jur. Ii simt aproape. Se simte bine asta. Munca nu e totul. Pana si seful m-a iertat pentru “tradarea” mea, desi stiu ca nu uita asa usor. Glumim despre Viena. “Unde o sa stai ?”. Ce ciudat se simte! Mai e o saptamana si o zi pana la plecare.
Tarziu in noapte. Ea doarme. Gura ei frumoasa casca adormita inca de cand am ajuns acasa de la petrecere. Ochii ei frumosi s-ar fi dorit inchisi, dar ea se lupta mereu cu somnul. Imi place lupta asta. Stiu ca se lupta ca sa stam cat mai mult timp impreuna. Si mai stiu ca insomniacul din mine are o mare parte de vina pentru fata ei frumoasa care este atat de adormita dimineata si pentru drumul ei incostient pana la baie. Tarziu in noapte. Pe geamul de la bucatarie se aud doi caini care se “cearta”. Mana imi aluneca de pe perna si se incurca in parul ei brunet. Intorc capul si imi coordonez nasul sa se intalneasca cu mana. Respir adanc. Respir parul ei ce-mi acopera acum toata fata. Respir si imi place. Respir si traiesc. Intind mana si desenez conturul fetei ei in aer. Ce-as cuprinde obrajii astia frumosi si as saruta ochii, tamplele, buzele, barbia, gatul, urechile. Totul. Totul asta de care nu ma satur oricat l-as saruta. Mai respir o data adanc. Mmmm. Ar trebui sa dorm, e tarziu. Mana imi aluneca de-a lungul corpului ei. Ah, corpul asta perfect ! Ma curenteaza fiecare centimetru de piele ce intra in contact cu palma mea. Chiar si acolo unde intre pielea ei si pielea mea intervine un dusmanos material textil. O strang in brate si ma lipesc de ea. Adorm cu nasul lipit de ceafa ei. Mmmm …
Alarma telefonului suna dusmanos. Desi trebuie sa-l schimb oricum, renunt in ultimul moment la a-l arunca. Aman soneria si ma intorc pe partea cealalta. Ea ma imbratiseaza in somn si ma strange. Zambesc. Suna telefonul a treia oara. Dau cu grija mana ei la o parte si ma strecor afara din pat. Ies in hol. Dilema ! Am de ales intre baie si bucatarie. Dependenta invinge, ma duc si pun apa la incalzit pentru ness. Aud zgomot pe hol. Ma uit. Si o vad. Zambesc. E acolo, in usa dormitorului nostru de ocazie. Inalta. Bruneta. Frumoasa. Perfecta. Minunata. Parca desenata de ea insasi. Cu ochii de un albastru ce ma innebuneste. Bine, asta stiu eu, ca acum ochii sunt inchisi. Un copil somnoros ce se trezeste cuminte si se indreapta teleghidat inspre baie. O urmaresc cu privirea. O iubesc. O iubesc ! O iubesc atat de mult incat asta ma tine treaz noaptea si ma trezeste dimineata.
E innorat. Nessul de aici s-a terminat. Mi-e foame. Mai sunt 6 zile. Ea mai are doar azi. Mi-e dor. Abia astept sa vina seara, iubita mea.
Serpent
Aftermath 27 iunie 2010
Posted by KingSnake in Ce ne racaie, Marul de fiecare zi.Tags: duminica, Metallica, slayer, ziua mea
10 comments
Gata, am abandonat casuta noastra de ocazie, dupa atata timp frumos petrecut acolo. Ne-am luat la revedere azi si bagajele si gata, am inchis usa dupa noi. A trecut si ziua mea. Noroc cu toata agitatia asta cu mutarile, ca n-am avut timp de probleme existentiale gen “am facut 33 de ani, buhuhu, trece viata, ies la pensie, imbatranesc si mor”
Am fost aseara la concert. Din pacate am ajuns doar la ultimele doua piese de la Megadeth, pentru ca mutarea si serviciul lui Joa ne-a ocupat jumatate din ziua de ieri. Dar a fost bine si asa, ca am prins intreg concertul Slayer, care a fost foarte tare. Recunosc ca prin liceu ascultam Slayer doar “adiacent”, nu ma omoram prea mult dupa ei, dar uite, i-am redescoperit acum, la batranete. Si chiar daca nu stiu cuvintele, am simtit foarte misto acordurile, vibratiile, muzica. Fain, fain, fain.
Dupa Slayer ne-am odihnit oasele batrane, asezandu-ne pe jos, ca de altfel jumatate din oamenii de pe acolo. Cealalta jumatate erau ocupati cu ciclul berii in natura, respectiv dozator-om-buda. Se apropria ora Metallica si se adunase deja muuulta lume. Deja incepea aerul sa vibreze. Si cand au aparut a explodat ! Desi emotional concertul din 2008 ne e mai aproape de suflet, concertul de ieri a fost mult mai misto. A fost cel mai “empatic” concert pe care l-am vazut in Romania. Publicul si trupa au fost de nota 11 si au comunicat extraordinar. Si Metallica chiar a cantat cu placere aseara. Nu a fost doar un alt concert si atat. Asta a fost senzatia mea. Si dupa bis nu se mai dadeau dusi de pe scena. A fost o atmosfera comparabila cu concertul Manu Chao din 2008, doar ca mult mai multa lume. A fost aproape la acelasi nivel cu concertul U2 de la Londra de anul trecut (Sasha 
), desi inca ne lipseste un Wembley pe aici. A fost chiar cadoul perfect pentru ziua mea. Asta si tortul supriza pe care l-am primit ceva mai devreme.
Acum stau in fotoliu, ma doare spatele si ceafa si sunt chiaun. Dar cum altfel as putea sa fiu dupa doua zile de mutari si o dupa-masa de dat din cap ? Dar sunt fericit. 33 de ani, concert, iubire, zambet de dimineata si iubita mea. Sunt fericit si iubesc. Sunt fericit !
P.S. Intrerupem siropul pentru o pauza de publicitate negativa. Am intalnit si rockeri elitisti. Poate ca stiti si voi din astia. Sunt aia care “ei au venit pentru Slayer, nu pentru Metallica, ca toti corporatistii”. Desigur ca esti liber sa nu-ti placa Metallica. Dar sa stai la Metallica si sa faci misto si sa vorbesti si sa comentezi pe toata durata concertului nu face din tine decat un altfel de exemplar de cocalar. Pentru ca ti-ar mai lipsi doar semintele. Pentru ca, pana la urma, cocalarismul si mitocania tine mai mult de bun simt (sau lipsa lui) decat de ce muzica asculti.
Serpent
KingSnake
Joaninha